După tragedia de la Harkov, Ministerul ucrainean al Apărării va comanda trei avioane de transport An-178

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Ministrul ucrainean pentru industriile strategice (și vicepremier), Oleg Uruski, a anunțat ieri, 29 septembrie, că Ministerul Apărării a inițiat un proces de reînnoire a flotei de aeronave.

„În conformitate cu ordinul președintelui, ministrul apărării a emis un ordin de suspendare a zborurilor cu aeronavele An-26 până la clarificarea cauzelor prăbușirii. [...] Actualul cadru legal stabilește o perioadă de până la două luni.” – a precizat Oleg Uruski (la postul tv Ucraina 24), care este și președintele comisiei de stat pentru investigarea circumstanțelor prăbușirii avionului An-26.

Întrebat, dacă avioanele vor fi modernizate, vicepremierul a declarat: „Este absolut inacceptabil că avem echipamente atât de vechi în funcțiune. Dar, din păcate, acestea au fost realitățile statului nostru. Ministerul Apărării a pregătit un proiect de contract cu întreprinderea de stat Antonov pentru producția a trei avioane An-178. Sperăm că vom crește și mai mult numărul de aeronave comandate de Ministerul Apărării", a adăugat Uruski.

An-178 este un avion de transport multifuncțional cu o sarcină utilă totală de până la 18 tone, fiind realizat fără piese rusești, în cadrul programului de înlocuire a importului. Prima aeronavă din această serie a fost construită pentru Ministerul Afacerilor Interne din Peru.

Comentariul autorului: Pe 25 septembrie 2020, un avion militar de transport de tipul An-26Sh s-a prăbușit în apropierea aerodromului Ciuguev, în momentul executării procedurilor de aterizare de urgență, ca urmare a unei probleme la unul din motoare. Din cele 27 de persoane aflate la bord, doar una singură a supraviețuit, aeronava fiind complet distrusă.

Potrivit, ministrului apărării, Andrii Taran, aeronava era în stare bună, specialiștii alocându-i resurse de zbor. Pe de altă parte, mama unuia dintre piloți a declarat jurnaliștilor că fiul său i-a spus, cu doar o zi înainte de tragedie că, avionul nu era în condiții bune și motoarele au cedat de mai multe ori.

Avionul An-26Sh care s-a prăbușit a fost construit în urmă cu 43 de ani, avea aproape 6.000 de ore zbor și 3.450 de aterizări. Pentru avioanele de acest tip sunt alocate 20.000 de ore de zbor și 14.000 de aterizări. 

2. -imagine fara descriere- (an_prabusit_86673900.jpeg)

În 1996, a fost supus unei modernizări la uzina Antonov din Kiev. În august 2020, sub supravegherea specialiștilor de la Antonov, durata de viață a aeronavei a fost prelungită până pe 21 iunie 2022, următoarea revizie urmând să aibă loc în iulie 2022. Motorul drept avea resursă de zbor până pe 11 noiembrie 2020, iar cel stâng până pe 5 iunie 2021, ulterior trebuind să fie supuse verificărilor și reparațiilor, în vederea extinderii duratei de viață.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel