După ce a lansat în România noua rachetă antitanc SPIKE ER, elicopterul H145M a fost prezentat în Franța. Airbus așteaptă programul României

Elicopter H145M, prezentat de Airbus la Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
Elicopter H145M, prezentat de Airbus la Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania

La mijlocul acestei luni francezii de la Airbus au prezentat la Paris, în cadrul expoziției de tehnică militară Eurosatory, elicopterul multirol H145M, integrat cu o rachetă antitanc SPIKE ER dezvoltată de Rafael.

E vorba de modelul care a lansat în premieră o rachetă antitanc SPIKE ER, eveniment care a avut loc luna trecută, chiar în România, în poligonul de la Cincu, Brașov. 

SPIKE ER reprezintă cea mai recentă extensie a sistemului de management a armelor numit HForce, dezvoltat de Airbus. 

Lansarea rachetei în premieră în România a fost una complexă și a implicat un exercițiu la care au participat și forțele noastre speciale. 

Mai exact, a fost simulat un exercițiu în care un H145M a oferit sprijin aerian luptătorilor români din Forțele pentru Operații Speciale, angajați într-o misiune de eliberare de ostatici. 

Lansarea a fost un succes.

Imagini video de la lansarea în premieră din 7 iunie a unei rachete antitanc SPIKE ER de către un elicopter H145M, în cadrul unui exercițiu desfășurat în România la care au participat și Forțele pentru Operații Speciale Române

 

Airbus așteaptă cu interes demararea de către România a programului de înzestrare cu elicoptere. Din informațiile noastre acest lucru se va întâmpla în 2023

 

Redacția DefenseRomania a fost prezentă la Eurosatory unde a discutat cu reprezentanții companiei franceze. Aceștia ne-au mărturisit că așteaptă cu interes demararea programului de înzestrare de către MApN.

Potrivit informațiilor pe care DefenseRomania le are din surse guvernamentale, acest lucru se va întâmpla în 2023. E vorba de elicoptere pentru Forțele Terestre, nu pentru Forțele Aeriene.

În orice caz, interesul pentru acest program e major. Airbus va intra în competiție cu tandemul H145M – H215M, produse în România la Brașov, unde francezii au o relație de lungă durată cu industria noastră.

Americanii de la Bell oferă tandemul AH-1Z Viper - UH-1Y Venom, în timp ce Sikorsky, parte a Lockheed Martin, oferă BlackHawk S-70.

 

Despre H145M 

 

2. Elicopteru... (airbus-h145m_06325000.jpg)

Elicopterul H145M, lansând în premieră o rachetă antitanc antitanc SPIKE ER, în România. Sursă foto: Airbus

H145M e de fapt un multirol, bazat pe un model de succes H145. Recent, H145M a fost și soluția aleasă de Cipru care a comandant 6 elicoptere pentru a înlocui modelele sovietice Mi-35 vândute Serbiei. Mai este operat sau comandat de Germania, Ungaria, Serbia, Thailanda și Luxemburg.

Airbus practic transformă H145M într-un elicopter de atac prin integrarea sistemului HForce.

Cu o greutate maximă la decolare de 3,7 tone, H145M este un elicopter manevrabil și stabil, fiind testat chiar în România.

Misiunile posibile includ recunoașterea armată, ISTAR (informații, supraveghere, reperarea țintelor, recunoaștere), comandă și control, suport pentru trageri la sol, atac, război antitanc, escortă, transport  tactic, MEDEVAC și CASEVAC. 

H145M poate, de asemenea, să fie transportat în diferite  avioane de transport militar (cum ar fi A400M sau C-17 Globemaster) și este „pregătit pentru  misiune” la numai două ore după aterizare.

 

Specificații tehnice H145M

 

3. Rachetă an... (h145m-spike-er_31652300.jpg)

Rachetă antitanc SPIKE ER, integrată pe un elicopter Airbus H145M, prezentat la Paris la Eurosatory 2022 de către Airbus. Sursă foto: DefenseRomania

- Greutate maximă la decolare: 3,800 kg

-  Motor: 2 motoare Safran Arriel 2E

- Dispunere interioară a scaunelor adaptabilă misiunilor

- Transport: 2 piloți + până la 10 soldați

-  Atac: 2 piloți și sisteme de armament

-  Cargo: 1 pilot + 6,03m3

-  MEDEVAC: 2 piloți + până la 2 tărgi + până la 3 persoane - personal medical

- Performanță

 * Viteza maximă: 143 noduri / 264 km/h, Viteza superioară de croazieră: 130 noduri / 241 km/h 

  * Raza de acțiune maximă: 637 km / 344 NM cu rezervor de combustibil auto-obturant

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0