Bombardiere americane B-1B, misiuni în premieră cu aeronave F-16 și MiG-21 românești în spațiul aerian al României (Foto)

f_16_romania_b_1b_lancer_16123900
Photo source: USAFE-AFAFRICA Twitter
Două bombardiere strategice americane de tip B-1B Lancer au desfășurat vineri, 29 mai, pentru prima dată, activități de antrenament în spațiul aerian al României împreună cu aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române, sub coordonarea Componentei Operaționale Aeriene din Statul Major al Forțelor Aeriene și al Forțelor Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE), potrivit unui comunicat de presă al MApN.

Antrenamentul a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer și F-16 Fighting Falcon aparținând Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii și Bazei 86 Aeriană de la Borcea, având ca scop demonstrarea capacității de dislocare rapidă a forțelor aliate și partenere în sud-estul Europei.



Participarea aeronavelor românești la acest tip de activități permite antrenarea personalului român în executarea unor astfel de misiuni și contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune.



Activitățile de instruire în comun cu partenerul american reprezintă un element-cheie în asigurarea interoperabilității și a succesului în acțiunile militare comune, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea măsurilor de reasigurare și sporire a încrederii privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității în regiunea Mării Negre.

2. -imagine fara descriere- (073f682cac0b1e0c0d07621c8435e82612ac925d3acad73a37201bd67675e7ca_98117100.jpg)

CITEȘTE ȘI: De ce avioanele F-16 ale României nu au interceptat, în locul MiG-urilor, bombardierele Rusiei

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close