Două bombardiere rusești Su-24 au zburat agresiv în apropierea unei platforme petroliere poloneze din Marea Baltică (Video)

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

Potrivit publicației poloneze Onet, care citează informații apărute pe rețelele de socializare confirmate de Forțele Armate Poloneze, pe 26 octombrie, două bombardiere rusești Su-24 au efectuat un zbor provocator, trecând la doar 50 de metri de o platformă petrolieră poloneză din Marea Baltică.

Înregistrarea, efectuată de una dintre persoanele aflată pe platforma de foraj, arată o pereche de avioane care zboară razant față de nivelul apei la doar câteva zeci de metri de instalație.

Pe fundalul înregistrării se aud conversații în limba poloneză: „Asta nu s-a întâmplat înainte...”, “Trebuie să fie suedezi”.

Evenimentul a avut loc în zona economică exclusivă a Poloniei, foarte probabil lângă platforma Baltic Beta deținută de compania Lotos, situată la aproximativ 78 km nord de orașul portuar și turistic Władysławowo.

“Pe 26 octombrie, la ora 15.00, Forțele Armate ale Republicii Polone au înregistrat zborul unei perechi de Su-24 rusești în regiunea Mării Baltice. Aeronava a efectuat un zbor în regiunea de informare aeriană Kaliningrad (FIR), nu a încălcat regulamentul și nu a reprezentat o amenințare la adresa siguranței. În plus, spațiul aerian de deasupra platformei petroliere nu este o zonă interzisă, a declarat pentru Marcin Skowron, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Securitate Națională din Polonia, răspunzând îngrijorărilor publice.

Sursa poloneză apreciază că bombardierele de front Su-24 aparțin Bazei aeriene Chkalovsk (regiunea rusă Kaliningrad) din cadrul Flotei ruse din Marea Baltică.

Comentariul autorului: La fel ca în Marea Neagră, dacă nu chiar la un nivel general mai ridicat, Rusia desfășoară activități aeriene agresive și în cealaltă mare în care consideră că își dispută supremația cu NATO, respectiv în Marea Baltică.

Acțiuni similare au mai avut loc în acest an în iunie și aprilie. În iunie, tot două bombardiere de front Su-24 au intrat un kilometru în spațiul aerian lituanian unde au zburat timp de aproximativ un minut. Incidentul s-a încheiat cu prezentarea unei note de protest la nivel diplomatic.

În afara provocărilor executate cu aviația de vânătoare-bombardament, Rusia desfășoară periodic acțiuni de afișare a forțe strategice în mările pe care le împarte cu NATO.

Nu mai târziu de ieri, 27 octombrie, două bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Aviației cu rază lungă de acțiune au zburat deasupra apelor neutre ale Mării Barenț și Mării Norvegiei într-o misiune cu durata de aproximativ opt ore, fiind însoțite de avioane de vânătoare MiG-31 din compunerea Aviației navale a Flotei de Nord și determinând ieșirea la interceptare a  două avioane de vânătoare F-16 ale Forțelor Aeriene ale Norvegiei.

Cu o zi înainte, pe 26 octombrie, două bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au efectuat un zbor similar deasupra Mării Negre, cu durata de cinci ore, fiind sprijinite de avioane de vânătoare Su-27 aparținând forțelor aeriene și de apărare antiaeriană a Regiunii Militare Sud.

De asemenea, ultima misiune în Marea Baltică a bombardierelor strategice rusești Tu-160, însoțite de avioane de vânătoare Su-35S și Su-27, a avut loc în urmă cu doar o lună, pe 21 septembrie, alertând aviația din Danemarca, Finlanda și Suedia.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel