Donald Trump somează Rusia să se retragă din Venezuela

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut miercuri Rusiei să se retragă din Venezuela, după ce Moscova a trimis la Caracas avioane care au transportat militari şi materiale, şi a atenţionat că "toate opţiunile" sunt pe masă pentru a face ca acest lucru să se şi întâmple, informează AFP şi Reuters.

,,Rusia trebuie să plece", a declarat Donald Trump în faţa jurnaliştilor în Biroul Oval, unde a avut o întrevedere cu Fabiana Rosales, soţia liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido.

Donald Trump a făcut această declaraţie la scurt timp după şi la unison cu cea a şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo, care l-a atenţionat pe omologul său rus Serghei Lavrov că SUA nu vor rămâne cu braţele încrucişate în cazul în care Rusia va continua "să exacerbeze tensiunile în Venezuela".

Două avioane ruseşti transportând circa 100 de militari şi 35 de tone de echipamente au sosit duminică la Caracas "în cadrul cooperării tehnice şi militare cu Venezuela''.

Peste 50 de ţări din întreaga lume l-au recunoscut ca lider legitim al Venezuelei pe şeful Adunării Naţionale (parlament), opozantul Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, cu intenţia de a organiza un nou scrutin, calificându-l pe Nicolas Maduro drept 'uzurpator'.

În grava criză economică şi politică pe care o traversează, Venezuela este sprijinită de Rusia şi China, principalii creditori ai guvernului lui Nicolas Maduro.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel