Donald Trump dă startul celei de-a 70-a aniversări a NATO

S.I. Catalin |
Data publicării:

NATO îşi sărbătoreşte cea de-a 70-a aniversare la Washington şi, ca o ironie a sorţii, cel care dă startul festivităţilor este chiar principalul său detractor din interior: preşedintele american Donald Trump, care îl primeşte marţi după-amiaza pe secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

Fostul premierul norvegian, al cărui mandat în fruntea Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic tocmai a fost prelungit până în 2022, este aşteptat după-amiază la Casa Albă, în ajunul unei reuniuni ministeriale de două zile în capitala SUA.

Principala prioritate pentru cele 29 de state membre este, din nou, "ameninţarea" rusă, însă preşedintele SUA are în minte un singur lucru când vine vorba de NATO: o mai bună împărţire a "poverii" între aliaţi, astfel ca statele europene să contribuie mai mult la apărarea comună în loc să conteze, cum susţine Trump, pe fabuloasele cheltuieli militare americane.

De la instalarea sa în funcţie, la începutul lui 2017, miliardarul republican nu a ratat nicio ocazie să-i critice pe aliaţi şi a părut chiar să pună sub semnul îndoielii relevanţa Alianţei şi a pilonului său de bază, Articolul 5 al tratatului de la Washington, care prevede ca în caz de atac împotriva unui stat membru toate celelalte să-i vină în ajutor.

Trump insistă fără menajamente ca fiecare guvern aliat să-şi majoreze bugetul militar la 2% din PIB până cel mai târziu în 2024, conform unei reguli stabilite acum cinci ani, iar prima vizată este Germania, aflată încă departe de acest obiectiv, cu o ţintă prevăzută de 1,5% pentru 2024.

,,Mă aştept ca Germania să-şi respecte angajamentul asumat alături de toţi ceilalţi aliaţi din NATO", a afirmat la Bruxelles şi Jens Stoltenberg, înainte de a pleca pre SUA.

Ministrul german de externe Heiko Maas, care a admis că europenii ar trebui să "facă mai mult" pentru propria securitate, a părut în schimb să aprecieze că Berlinul depune suficiente eforturi. Într-o aluzie voalată la insistenţele lui Trump, Maas a criticat în cadrul unei conferinţe la New York "dezbaterile publice cu privire la împărţirea poverii în cadrul NATO", afirmând că acestea "generează incertitudine într-un moment în care Rusia continuă să ne pună la încercare unitatea".

Creată ca o contrapondere la Uniunea Sovietică în Europa, Alianţa nord-atlantică rămâne în raporturi tensionate cu Moscova, într-un context internaţional care evocă un nou Război rece.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Mike Pompeo, care îi va găzdui pe cei 28 de omologi aliaţi la festivităţile mai curând modeste organizate la Washington, statele membre urmează să anunţe "încă o serie de măsuri comune împotriva a ceea ce face Rusia în Crimeea", peninsula ucraineană anexată în 2014.

,,Vom examina cum putem face mai multe în regiunea Mării Negre. Vom exercita mai multă supraveghere, vor fi mai multe nave ale NATO în Marea Neagră", a avertizat luni ambasadoarea SUA pe lângă Alianţa atlantică, Kay Bailey Hutchison.

Disputa dintre Turcia şi SUA legată de planurile primei de a găzdui sistemul rus antirachetă S-400 şi-ar putea face loc la rândul ei pe agenda reuniunii ministeriale. Washingtonul a crescut presiunea asupra Ankarei înainte de reuniune suspendând toate livrările de echipamente pentru aeronave de luptă americane F-35 către aliaţii turci.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel