Donald Trump cere Moscovei, Damascului şi Teheranului să pună capăt carnagiului din Idlib

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump a lansat joi un apel către Rusia, Siria şi Iran pentru a înceta uciderea de civili în provincia siriană Idlib, unde forţele celor trei ţări şi-au intensificat bombardamentele începând cu jumătatea lunii decembrie, transmite AFP.

''Rusia, Siria şi Iranul ucid sau sunt pe punctul de a ucide mii de civili nevinovaţi în provincia Idlib. Nu faceţi asta!'', a scrie Trump pe Twitter, salutând Turcia care ''lucrează din greu pentru a stopa acest carnagiu'', transmite Agerpres.

Din 16 decembrie, forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în regiunea Idlib. De asemenea, lupte terestre violente contra jihadiştilor şi rebelilor au loc în pofida încetării focului anunţate în luna august.

Aproximativ 80 de civili au fost ucişi în cadrul acestei noi escaladări a violenţelor. Marţi, Ankara a anunţat că poartă tratative cu Rusia pentru a obţine o nouă încetare a focului în Idlib. Pe de altă parte, Franţa a cerut o ''detensionare imediată'' a situaţiei, acuzând Damascul şi pe aliaţii săi rus şi iranian de ''agravarea crizei umanitare''.

Regiunea siriană Idlib este dominată de jihadiştii din gruparea Hayat Tahrir al-Cham şi de alte mişcări rebele. Forţele regimului de la Damasc controlează peste 70% din teritoriul sirian, adaugă AFP. 

Vezi și: Punct de observare aflat sub comanda Armatei Turciei, încercuit de trupele lui Assad în Siria

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel