Donald Trump anunță uciderea oganizatorul atentatului contra navei de război USS Cole

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele Donald Trump a confirmat duminică uciderea de către armata americană a lui Jamal al-Badaoui, considerat ''creierul'' atacului comis în octombrie 2000 împotriva navei militare americane USS Cole în portul Aden din Yemen, transmit agenţiile AFP şi EFE. 

,,Formidabila noastră armată le-a făcut dreptate eroilor ucişi şi răniţi în atacul laş asupra USS Cole. Tocmai l-am ucis pe liderul acestui atac, Jamal al-Badaoui'', a scris Trump pe Twitter. ,,Niciodată nu vom înceta lupta împotriva terorismului islamic radical'', a completat el. 

Orgaizatorul atentatului din octombrie 2000 contra navei de război USS Cole, în portul Aden, în sudul Yemenului - soldat cu 17 morţi -, yemenitul Jamal al-Badawi ar fi fost ucis la 1 ianuarie în Yemen, a anunţat vineri armata americană, relatează AFP.

,,Forţele americane au efectuat un atac de precizie la 1 ianuarie în guvernoratul Marib, în Yemen, a cărui ţintă a fost Jamal al-Badawi, un fost agent Al-Qaida în Yemen, implicat în atentatul contra USS Cole”, a anunţat comandantul Bill Urban, un purtător de cuvânt al Comandamentului central al aratei americane (CENCOM): ,,Armata americană examinează în continuare rezultatele atacului aerian, potrivit unui proces aprofundat, pentru a confirma moartea acestuia”, a adăugat el, citat într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului declarase joi agenţiei EFE că este posibil ca acel terorist să fi fost ucis în urma unei operaţiuni comune desfăşurate marţi în Yemen de CIA împreună cu armata americană. 

Informaţia publicată atunci de postul CNN, citând surse guvernamentale, semnala că teroristul a fost ucis în timp ce se afla singur la volanul unui vehicul şi că nu au existat victime colaterale. Jamal al-Badaoui se afla pe lista FBI-ului cu cei mai căutaţi terorişti. 

Pe 12 octombrie 2000, o barcă manevrată de doi kamikaze a explodat după ce s-a apropiat de distrugătorul USS Cole, care se aproviziona cu carburant în rada portului Aden, deflagraţia lovind nava în partea laterală. Atentatul, soldat cu moartea a 17 militari americani, precum şi a celor doi autori ai atacului, a fost revendicat de liderul de atunci al organizaţiei jihadiste Al-Qaida, Osama bin Laden. 

(w670)
"Al-Baldawi era deţinut de autorităţile yemenite în legătură cu acest atentat atunci când a evadat din închisoare, în aprilie 2003. Al-Baldawi a fost prins din nou în martie 2004, dar a scăpat iarăşi pe 3 februarie 2006", a precizat FBI în oferta sa de recompensă de cinci milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii ce ar fi permis arestarea lui.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel