Dodon vrea să mute parada de pe 9 mai pe 24 august, ziua 'eliberării' Basarabiei

soldati_ai_armatei_republicii_moldova_11917200
soldati ai armatei Republicii Moldova
Igor Dodon ia în calcul să amâne parada din 9 mai pe data de 24 august, atunci când socialiștii și comuniștii moldoveni sărbătoresc ”eliberarea României de sub ocupație fascistă”.

În contextul stării urgență ca urmare a pandemiei de noul coronavirus, președintele Igor Dodon a declarat că ia în calcul amânarea până în august a paradei din 9 mai, când Moscova sărbătorește Ziua Victorie.

„Eu cred că vom avea discuții la acest capitol cu colegii. Dar, cel mai probabil, evident că nu pot fi niciun fel de marșuri nici de 1 mai, nici de 9 mai. Cel mai probabil vom fi în situația în care vom propune societății ca marșul Victoriei, de 9 mai să-l organizăm, de exemplu, pe 24 august, atunci când e Ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă.

Știu că și unele țări, inclusiv CSI, examinează asemenea scenarii. Unele restricții de măsuri în masă urmează a fi menținute. De aceea, măsurile în masă pentru perioada următoarelor luni, marșuri, evenimente mari, concerte, ziua copiilor, vor fi nu anulate, dar amânate", a declarat Igor Dodon, la postul de televiziune N4, citat de portalul Deschide.md.

Notă DefenseRomania: Igor Dodon face referire la Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în istoriografie și Bătălia pentru România, din august 1944, când trupele Armatei Roșii au lansat o puternică ofensivă în urma căreia au ocupat România, ținta fiind și câmpurile petrolifere de la Ploiești, atât de necesare Wehrmachtului. Cu tancurile sovietice pe tertoriul ei, și în contextul în care războiul era deja pierdut, Regatul României a ieșit din război și s-a alăturat ulterior puterilor Aliate, acțiune care a salvat în cele din urmă Transilvania aflată sub ocupația trupelor maghiare horthyste.

Ceea ce Igor Dodon numește „ocupație fascistă” este administrația românească a Basarabiei, parte din România, rupătă din patria mamă în 1812 și mai apoi, după Marea Unire de la 1918, în 1940 când în urma infamului pact Ribbentrop-Molotov, Regatul României a fost nevoit să cedeze sovieticilor Bucovina de Nord și Basarabia. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close