Dodon îi readuce pe ruşi în R.Moldova. Vrea crearea unui fond de dezvoltare moldo-rus

S.I. Catalin |
Data publicării:
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova

Igor Dodon spune că Federația Rusă a fost, este și va rămâne un partener strategic pentru Republica Moldova, iar cea mai importantă componentă a parteneriatului strategic este cooperarea economică.

În cadrul Forumului economic moldo-rus, care are loc la Chișinău, șeful statului a declarat că, în vederea susținerii proiectelor comune de business, va veni cu inițiativa de creare a unui Fond de dezvoltare moldo-rus, transmite IPN, citat de Deschide.md.

De asemenea, în opinia șefului statului, Republica Moldova ar trebui să devină membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Portofoliul curent de investiții al instituției bancare este de trei miliarde de dolari, iar luând în considerare proiectele realizate, acesta înglobează aproape șapte miliarde de dolari.

„Știu că astăzi nu doar ați făcut un schimb de opinii și contacte, ci și ați discutat posibilitățile de punere în aplicare a unor proiecte concrete. Sunt bucuros să vă aduc la cunoștință că, la încheierea ședinței în plen, urmează să fie semnate o serie de acorduri de afaceri. Republica Moldova are nevoie de noi proiecte promițătoare cu participarea businessului din Rusia și a investitorilor ruși”, a declarat Igor Dodon.

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a transmis mesajul reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul Dmitri Kozak.

În mesaj se menționează că Federația Rusă apreciază înalt relațiile cu Republica Moldova, acestea bazându-se pe tradiții de prietenie de lungă durată. Forumul economic moldo-rus reprezintă o platformă excelentă pentru lansarea propunerilor care ar plasa relațiile economice moldo-ruse pe o traiectorie de creștere și ar elimina barierele care există.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel