Tensiunile politice și recentele discursuri de la Washington privind o posibilă penalizare a aliaților europeni care nu susțin campaniile militare externe ale Statelor Unite au generat incertitudini privind viitorul angajament american în cadrul NATO. Cu toate acestea, amiralul Dragone a respins ipoteza unei retrageri masive a trupelor americane din Europa.
Soluția tactică și politică, trasată prin angajamentele majore de la summitul din Haga, obligă statele europene să își asume o responsabilitate defensivă net superioară, având ca țintă o alocare bugetară de 5% din PIB pentru apărare.
Aceste fonduri sunt direcționate strict către achiziția de sisteme de apărare antiaeriană, echipamente de război electronic și integrarea inteligenței artificiale.
Implementarea acestor bugete va permite forțelor europene să acopere vulnerabilitățile logistice și să asigure rotația trupelor și protecția spațiului aerian fără o dependență absolută de infrastructură militară a Statelor Unite, restabilind astfel încrederea și echilibrul decizional în interiorul Alianței.
Strategia de uzură și granițele imperiale ale Rusiei
![]()
Ambițiile teritoriale ale Rusiei nu reprezintă o ipoteză de lucru, ci un plan operațional activ, susţine amiralul Dragone în interviul acordat publicației RBC-Ucraina.
Astfel, Alianța se așteaptă ca presiunea militară și operațiunile de destabilizare să vizeze fostele state sovietice, extinzând amenințarea dincolo de flancul estic actual al NATO. Pentru a contracara această expansiune, strategia asumată mizează pe epuizarea militară și economică totală a Federației Ruse.
Conform datelor prezentate de șeful Comitetului Militar al NATO, forțele ruse pierd în prezent aproximativ 35.000 de soldați lunar pe frontul ucrainean, o cifră care depășește pierderile totale înregistrate de Uniunea Sovietică în decursul întregului deceniu de război din Afganistan.
Menținerea acestui ritm de uzură extremă este vitală pentru degradarea ireversibilă a capacității ofensive a armatei ruse, indiferent de stagnarea tactică înregistrată în prezent pe linia de contact din Ucraina.
Transferul de expertiză: Acum, Ucraina antrenează forțele NATO
![]()
Un alt subiect atins de amiralul Giuseppe Cavo Dragone tine de faptul că evoluția conflictului a modificat fundamental statutul Ucrainei din simplu consumator de securitate în furnizor direct de expertiză militară pentru statele membre NATO.
Forțele Armate Ucrainene sunt integrate activ în programele de pregătire ale Alianței, acționând frecvent ca forță inamică simulată (Red Team) în cadrul exercițiilor, pentru a testa și validă tacticile occidentale împotriva atacurilor cu drone. Acest transfer de experiență tactică este o componentă de bază pentru actualizarea doctrinei de apărare europene.
În același timp, analiza conflictului din Iran confirmă limitele operațiunilor bazate exclusiv pe vehicule fără pilot și rachete. Lecțiile tactice extrase demonstrează că supremația aeriană tradițională și utilizarea platformelor navale de mare tonaj rămân elemente de proiecție a forței absolut decisive pe câmpul de luptă, cu condiția operării acestora sub o acoperire antiaeriană integrată și eficientă.