Distrugător rusesc, jefuit chiar de comandantul său. Nava, transformată în sursă de piese de schimb

Ciprian Dumitrache |
Data publicării:

Fostul comandant al navei de război ruse Bespokoynîi a furat elicele de bronz de 13 tone de la propriul său distrugător și le-a înlocuit cu unele realizate dintr-un metal mai ieftin.

Marina rusă spune că un fost comandant al distrugătorului Bespokoynîi (în prezent, scos din uz), a furat cele două elice din bronz ale navei, înlocuindu-le cu unele dintr-un metal mai ieftin, în timp ce aceasta se afla în docul uscat, relatează Thedrive.

Nu este clar când a avut loc furtul, dar anchetatorul marinei ruse, Sergei Sharshavykh, a spus că acest lucru s-a întâmplat după ce distrugătorul Bespokoynyy a ajuns în 2016 la șantierul naval Yantar din enclava rusă Kaliningrad, pentru a fi transformat într-o navă muzeu ca urmare a dezafectării sale de către Marina Rusă. 

Presa rusă Interfax a raportat la 11 ianuarie 2021 că Sergei Sharshavykh, șeful departamentului de investigații militare al Flotei Baltice din cadrul Marinei Ruse, a confirmat că ancheta asupra furtului este aproape încheiată. Numele fostului comandant al Bespokoynîi, precum și pedeapsa pe care acesta și complicii lui o riscă nu au fost dezvăluite. Cele două elice sunt evaluate la aproximativ 39 de milioane de ruble, echivalentul a circa 520.000 de dolari. 

Sharshavykh, anchetatorul marinei ruse, a declarat pentru Interfax că, pentru a-și „acoperi urmele”, cei implicați în furt au înlocuit elicele cu unele al căror „cost și calitate sunt de câteva ori mai mici” decât cele originale, din bronz. 

Distrugătorul a fost dezafectat în mod oficial în 2018 și este acum expus la Parcul Patriot , pe Insula Kotlin, lângă Sankt Petersburg. 

Distrugătorul Bespokoynîi face parte din clasa Sovremenny, cunoscută și sub numele de Proiectul 956 Sarych. În total au fost construite 21 de vase din această clasă, dintre care prima a fost livrată Marinei Sovietice în 1980. Bespokoynîi a fost comisionat pe 28 decembrie 1991, la două zile după ce sovietul suprem a votat oficial dizolvarea URSS.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel