Departamentul de Stat al SUA: Rusia urmăreşte slăbirea şi destabilizarea Ucrainei

Eduard Pascu |
Data publicării:
Navă de desant maritim a Federației Ruse
Navă de desant maritim a Federației Ruse

Statele Unite au denunţat luni "escaladarea neprovocată" pe care o reprezintă decizia rusă de a limita navigaţia navelor militare şi oficiale străine în trei zone din largul Peninsulei Crimeea, a indicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat, transmite AFP.

"Aceasta reprezintă o nouă escaladare neprovocată în actuala campanie desfăşurată de Moscova care urmăreşte slăbirea şi destabilizarea Ucrainei", a spus Ned Price, subliniind "profunda îngrijorare" a Washingtonului, în timp ce importante trupe ruse au fost poziţionate la frontiera cu Ucraina, transmite Agerpres.

Rusia a anunţat vineri "suspendarea" pe o perioadă de şase luni, între 24 aprilie şi 31 octombrie, "trecerea prin apele teritoriale ale Federaţiei Ruse pentru navele militare şi alte nave oficiale străine".

Această suspendare vizează trei zone, dintre care una în largul Peninsulei Kerci, în apropierea strâmtorii cu acelaşi nume, care leagă Marea Neagră de Marea Azov şi care este de o importanţă crucială pentru exporturile de cereale sau oţel produse în Ucraina.

Tensiunile ruso-ucrainene cresc în intensitate de mai multe săptămâni. Guvernul ucrainean se teme că Moscova caută să provoace un casus belli pentru a încerca să justifice o operaţiune armată, în timp ce Rusia acuză Kievul că pregăteşte o ofensivă împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Statele Unite "îndeamnă Rusia să înceteze hărţuirea navelor din regiune şi să reducă numărul trupelor sale de-a lungul frontierei cu Ucraina", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Ţările membre ale NATO şi-au exprimat deja "îngrijorarea" vineri cu privire la manevrele maritime ale Moscovei şi au cerut Rusiei să garanteze "accesul liber" la porturile ucrainene din Marea Azov.

Pe de altă parte, forţe ruse la frontiera ucraineană, estimate la 100.000 de soldaţi de către Uniunea Europeană, ar fi mai importante decât în timpul invaziei Crimeei în 2014, a estimat Pentagonul luni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel