Demonstraţie de forţă în Marea Chinei de Sud. Prezenţa portavionului USS Theodore Roosevelt supără Beijingul

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

SUA trimit deseori nave şi avioane în Marea Chinei de Sud pentru o 'demonstraţie de forţă' şi aceasta nu este de natură să favorizeze pacea, a declarat luni Ministerul de Externe chinez, după ce un grup naval, condus de un portavion american, a traversat o disputată cale navigabilă, relatează Reuters.

Marea Chinei de Sud, importantă din punct de vedere strategic, pe unde sunt tranzitate mărfuri în valoare de miliarde de dolari anual, se află de mult timp în centrul controverselor dintre Beijing şi Washington, China fiind deosebit de iritată de activitatea militară americană în zona respectivă.

Un grup aeronaval constituit din trei nave de război, condus de portavionul USS Theodore Roosevelt, a intrat pe această cale navigabilă sâmbătă pentru a promova 'libertatea navigaţiei', a declarat armata americană, la numai câteva zile după ce noul preşedinte ales Joe Biden şi-a preluat în mod oficial mandatul.

 

Portavionul USS Theodore Roosevelt, operaţiuni de rutină în Marea Chinei de Sud



,,Este formidabil să fim din nou în Marea Chinei de Sud pentru a efectua operaţiuni de rutină, pentru a promova libertatea mărilor şi pentru a ne linişti aliaţii şi partenerii'', a declarat contraamiralul Doug Verissimo, comandantul grupului aeronaval, citat de AFP.

,,SUA trimit frecvent avioane şi nave în Marea Chinei de Sud pentru o demonstraţie de forţă'', a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, ca răspuns la misiunea americană. 'Aceasta nu favorizează pacea şi stabilitatea în regiune', a adăugat el.


Beijingul revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud



Beijingul revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud şi denunţă în mod regulat de operaţiunile americane în acest sector, scena unei lupte pentru influenţă între Beijing şi Washington, notează AFP, potrivit Agerpres.

Grupul naval al marinei americane a intrat în Marea Chinei de Sud într-un moment în care Taiwanul - revendicat de China - a semnalat incursiuni ale unor avioane ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de identificare aeriană, ceea ce a provocat îngrijorarea Washingtonului.

Potrivit Ministerului taiwanez al Apărării, 13 avioane chineze - opt bombardiere şi cinci avioane de vânătoare - au intrat sâmbătă în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz, conform acronimului în limba engleză) a Taiwanului, iar duminică Beijingul a trimis în acelaşi sector alte 15 avioane - trei bombardiere şi 12 avioane de vânătoare.

MAE chinez nu a făcut vreun comentariu asupra acţiunilor forţelor sale aeriene în proximitatea Taiwanului, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze afirmând că această chestiune ţine de competenţa Ministerului Apărării de la Beijing.

El a reiterat poziţia Chinei potrivit căreia Taiwanul este o parte inalienabilă a Chinei, iar Statele Unite ar trebui să respecte principiul 'o singură China'.

Noua administraţie a preşedintelui Joe Biden a declarat că angajamentul SUA faţă de Taiwan este 'solid ca o stâncă'.

SUA, la fel ca majoritatea ţărilor, nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt principalul susţinător pe plan internaţional şi furnizor de arme al insulei, spre nemulţumirea Chinei. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel