Decizie controversată în Ungaria. O universitate din China, controlată de Partidul Comunist Chinez, deschide o filială la Budapesta

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Viktor Orban Facebook
Sursă foto: Viktor Orban Facebook

Ministerul ungar al Inovaţiei a semnat un acord cu Universitatea Fudan din Shanghai, China, prin care aceasta va deschide o filială la Budapesta, transmite agenția de presă Agerpres, citând DPA, într-un material publicat ieri. Potrivit sursei citate, acordul, semnat în cadrul unei reuniuni online, prevede că viitoarea Universitate Fudan de la Budapesta va primi între 6.000 şi 8.000 de studenţi.

Activităţile de predare, în care vor fi implicaţi 500 de profesori, vor începe cel mai devreme în 2024. Vor fi oferite cursuri în domeniile umaniste, ştiinţelor sociale, ştiinţelor naturale, tehnologiei şi medicinei.

Proiectul este controversat în Ungaria având în vedere că, deşi Universitatea Fudan din Shanghai este considerată una de elită la nivel mondial, ea se află sub controlul Partidului Comunist Chinez. Criticii proiectului se tem că, prin viitoarea instituţie de învăţământ superior, Beijingul îşi va propaga viziunea autoritaristă pe teritoriul Ungariei.

Soarta etnicilor uiguri minoritari închişi în lagăre de reeducare, mişcarea democratică din Hong Kong, situaţia drepturilor omului în general, precum şi utilizarea pe scară largă a inteligenţei artificiale pentru supravegherea cetăţenilor în China vor fi, cel mai probabil, teme tabu la viitoarea universitate, comentează sursa citată.

Acordul semnat marţi lasă deschisă problema finanţării, însă premierul ungar Viktor Orban a convenit deja cu conducerea chineză că Ungaria va asigura cheltuielile de construcţie de 1,5 miliarde de euro şi va contracta în acest scop un împrumut de la Banca Chineză de Dezvoltare, deţinută de stat.

Cu numai doi ani în urmă, premierul naţionalist de dreapta al Ungariei a obligat Universitatea Central Europeană (CEU), fondată de George Soros, să-şi închidă activităţile de la Budapesta, care au fost transferate la Viena.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel