Criza răpirii fiicei ambasadorului afgan în Pakistan. Afganistanul și-a rechemat ambasadorul

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Najibullah Alikhil, ambasadorul Afganistanului la Islamabad, sursă foto: Ambasada Afganistanului în Pakistan
Najibullah Alikhil, ambasadorul Afganistanului la Islamabad, sursă foto: Ambasada Afganistanului în Pakistan

Afganistanul şi-a rechemat duminică ambasadorul din Pakistan, invocând răpirea fiicei acestuia şi persistenţa ameninţărilor la adresa securităţii personalului diplomatic, notează Agerpres, citând AFP și Reuters. Mai mulţi înalţi diplomaţi afgani aflaţi la post la Islamabad au fost rechemaţi de asemenea în ţară.

Sâmbătă, ministerul afgan de Externe l-a convocat pe ambasadorul pakistanez la Kabul pentru a-i transmite "proteste vehemente" după ce Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad, Najibullah Alikhil, a fost răpită preţ de câteva ore de necunoscuţi, care au torturat-o. Pakistanul a anunţat că a întărit securitatea ambasadorului şi a lansat o anchetă.

MAE afgan a menţionat într-un comunicat că o delegaţie afgană va vizita într-un viitor apropiat Pakistanul "pentru a evalua" aceste probleme şi că ar putea fi luate "măsuri suplimentare".

Relaţiile dintre cele două state învecinate sunt tensionate de mai mulţi ani, Kabulul acuzând Pakistanul că le-a acordat refugiu talibanilor, iar Islamabadul acuzând la rândul său Afganistanul că a închis ochii la atacurile lansate asupra sa de grupuri ostile de pe teritoriul afgan. În ultimele zile tensiunile s-au intensificat, prim vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh acuzând între altele în social media armata pakistaneză că a acordat "sprijin aerian talibanilor în anumite zone", acuzaţii dezminţite ferm de Islamabad.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel