Cristian Pîrvulescu: „NATO e azi mult mai pregătită să facă față Rusiei”. Poate rezista regimul dispariției lui Putin în următorii 10 ani?

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Alianţa Nord-Atlantică este mult mai pregătită în prezent să contracareze Rusia, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu, apreciind că România a reuşit să depăşească toate momentele critice provocate de repercusiunile agresiunii ruseşti asupra Ucrainei.

"După zece ani de război ucraineano-rus, dus mai întâi prin intermediul unor organizaţii proxy, de tipul miliţiilor pro-ruse din Donbas şi trupelor Wagner, iar apoi după atacul direct al Rusiei de acum doi ani, NATO este mult mai pregătit să contracareze Rusia. Cheltuielile militare ale statelor membre au crescut constant după decizia din 2014 de la Summitul NATO din Ţara Galilor, când s-a hotărât că într-un deceniu, deci până în 2024, statele membre vor ajunge să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare în vederea îndeplinirii priorităţilor Alianţei de creştere a capacităţii de apărare comună. Acest obiectiv a fost în bună măsură îndeplinit", a explicat analistul politic, într-o declaraţie acordată agenției naționale Agerpres, în contextul marcării, în următoarele zile, a doi ani de război în Ucraina.

Mai mult, după cum a arătat Cristian Pîrvulescu, din cauza atacului Rusiei din 2022, două noi state cu o apărare puternică au cerut să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice, Finlanda şi Suedia, primul fiind deja acceptat, iar al doilea urmând să devină membru în viitor, Rusia nemaiavând nici politic, nici militar, dar mai ales economic capacitatea de a ataca deschis state membre NATO.

 

Poate rezista putinismul dispariției lui Vladimir Putin în viitorul apropiat?



"Indirect, războiul hibrid se duce deja de mai bine de un deceniu în toate statele considerate inamice, imediat ce regimul Putin a calificat manifestaţiile de protest de după alegerea pentru al treilea mandat al lui Vladimir Putin ca preşedinte al Federaţiei Ruse drept forme de intervenţie occidentală.

Dar simplul fapt că războiul este la graniţa NATO reprezintă un risc potenţial de escaladare a conflictului. Şi tocmai pentru a descuraja Rusia, conducerile politice şi militare din unele state membre promovează acum un discurs ofensiv, care pune accentul pe pregătirea pentru o confruntare directă pe termen mediu. Dar, pe termen mediu, Vladimir Putin, care va împlini 72 de ani, în condiţiile în care, în 2021, durata medie de viaţă a unui bărbat rus era de 64,2 ani, poate oricând dispărea. Iar regimul putinist este prea personalizat pentru a putea garanta stabilitatea sa", a argumentat profesorul Cristian Pîrvulescu.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel