Coronavirus | Oficiali europeni salută sprijinul acordat Italiei de România, Norvegia şi Austria

S.I. Catalin |
Data publicării:

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenercic, le-a mulţumit României, Norvegiei şi Austriei "pentru sprijinul acordat Italiei în vremuri atât de grele pentru întregul continent", în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, informează marţi site-ul Comisiei Europene.

O echipă europeană de medici şi asistenţi medicali din România şi Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, va fi trimisă neîntârziat la Milano şi Bergamo pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta pe care acestea o duc împotriva coronavirusului. La rândul său, Austria a oferit Italiei peste 3 000 de litri de dezinfectant prin intermediul aceluiaşi mecanism. Comisia Europeană va coordona şi va cofinanţa această asistenţă europeană.

,,Acţiunile lor sunt o dovadă palpabilă a solidarităţii europene. Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE lucrează ceas de ceas şi zi de zi, împreună cu toate statele membre, pentru a avea siguranţa că ajutorul disponibil este direcţionat către cei care au cel mai mult nevoie de el", a spus Lenarcic.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că "aceşti asistenţi medicali şi aceşti medici, care şi-au părăsit căminele pentru a-i ajuta pe colegii lor din alte state membre, sunt adevărata faţă a solidarităţii europene. Întreaga Europă este mândră de dumneavoastră. Comisia face tot posibilul pentru a ajuta Italia şi toate statele membre în acest moment în care ajutorul este atât de necesar".

Italia a activat şi Sistemul de sateliţi Copernicus al UE pentru a cartografia unităţile medicale şi spaţiile publice pe durata situaţiei de urgenţă generate de coronavirus.

De asemenea, Italia a primit luni echipamente personale de protecţie a căror livrare a fost coordonată prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE. Mai multe state membre ale UE au trimis, la rândul lor, Italiei echipamente de protecţie, ca, de exemplu, măşti, salopete şi ventilatoare, şi au preluat în spitalele lor pacienţi italieni.

O parte din echipa medicală norvegiană a fost deja mobilizată anul trecut în decembrie, tot prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE, din care Norvegia face parte ca membru cu drepturi depline, pentru a combate epidemia de rujeolă din Samoa.

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă este componenta centrală a mecanismului de protecţie civilă al UE, coordonând furnizarea de asistenţă pentru ţările afectate de dezastre, sub formă de articole de primă necesitate, expertiză, echipe de protecţie civilă sau echipamente specializate. Centrul asigură trimiterea rapidă a sprijinului de urgenţă şi acţionează ca platformă de coordonare între toate statele membre ale UE şi celelalte şase state participante, ţara afectată şi experţii în materie de protecţie civilă şi ajutor umanitar.

De Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată marţi, medici şi asistenţi români, selectaţi pe bază de voluntariat, au plecat cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Milano, unde vor acţiona timp de 14 zile în sprijinul sistemului medical italian, în lupta cu noul coronavirus.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel