Coreea de Nord are un nou submarin de mari dimensiuni (Foto)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat un submarin de mari dimensiuni, nou construit, a transmis marți agenția KCNA.

Reuters, care preia agenţia oficială de presă din Coreea de Nord, apreciază că este un posibil semnal privind continuarea programului de dezvoltare a unei rachete balistice cu lansare subacvatică (SLBM)

Kim a controlat datele operaţionale şi tactice şi sistemele de arme ale noului submarin - construit, potrivit KCNA, sub "atenţia sa deosebită" - care va acţiona în largul coastei de est a Coreei de Nord. Conform aceleiaşi agenţii, desfăşurarea operaţională va avea loc anul viitor.

(w460)

,,Capacitatea operaţională a submarinului este o componentă importantă a apărării naţionale a ţării noastre, care va fi trimisă în est şi vest, pe mare", a declarat liderul nord-coreean. El a fost însoţit de oficiali cu roluri importante în programul de înarmare cu rachete şi probabil nucleară.

KCNA nu descrie tipul de armament al submarinului şi nu precizează când a avut loc inspecţia.

Coreea de Nord dispune de o flotă mare de submarine, dar numai unul, în stadiu experimental, este considerat capabil să transporte rachete balistice, reaminteşte Reuters. Agenţia menţionează opiniile unor analişti conform cărora dimensiunile noului submarin sunt un indiciu că a fost proiectat pentru a putea fi echipat cu rachete.

(w670)

,,Se poate observa clar că este un submarin foarte mare, mult mai mare decât cel existent, binecunoscut din 2014", a declarat Akit Panda, cercetător principal la Federation of American Scientists din SUA.

"Ceea ce consider semnificativ despre acest mesaj politic este că e prima oară după parada militară din februarie 2018 când (Kim) a inspectat un sistem proiectat evident pentru transportul şi lansarea unor arme nucleare". ,,Apreciez că este vorba despre un semnal ameninţător că trebuie să tratăm cu maximă seriozitate termenul-limită de la sfârşitul anului, menţionat de Kim Jong Un privind implementarea unei schimbări în politica SUA", a adăugat el.

Grupul american de monitorizare 38 Nord a afirmat în iunie anul trecut că nord-coreenii continuă aparent construcţia de submarine la şantierul naval Sinpo şi că ar putea fi vorba de un alt submarin cu rachete balistice din clasa Sinpo. "Acesta, după părerea mea, este submarinul denumit de comunitatea de informaţii din SUA Sinpo-C, un succesor al singurului submarin nord-coreean cu rachete balistice cunoscut", a spus Panda.

Coreea de Nord a făcut progrese rapide în programul SLBM, iar în 2016, după câţiva ani de dezvoltare, a testat cu succes o rachetă balistică lansată de pe un submarin, continuându-şi în paralel programul pentru realizarea unor rachete balistice intercontinentale (ICBM). După începerea negocierilor cu Statele Unite şi Coreea de Sud privind denuclearizarea, Kim a anunţat un moratoriu privind testele ICBM, reaminteşte Reuters.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel