Coreea de Nord, acuzaţii. Mike Pompeo, replică: Nimic nu s-a schimbat

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Mike Pompeo
Mike Pompeo

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, a cărui înlăturare de la discuţiile privind dezarmarea sa nucleară a fost solicitată de Coreea de Nord, a dat asigurări vineri că răspunde în continuare de echipa de negociatori.

"Nimic nu s-a schimbat, continuăm să lucrăm", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul unei întâlniri la Washington cu miniştrii japonezi ai afacerilor externe şi apărării. Negocierile sunt în prezent în impas după eşecul celui de al doilea summit între preşedintele SUA Donald Trump şi numărul unu nord-coreean, Kim Jong Un, din februarie, de la Hanoi, relatează AFP. 

Acuzaţii aduse de Coreea de Nord



Regimul de la Phenian l-a acuzat joi pe Mike Pompeo că contribuie la o atmosferă "proastă" şi că îi lipseşte "maturitatea", solicitând pur şi simplu ca el să înceteze să participe la negocieri în caz de reluare a dialogului. În caz contrar "discuţiile se vor împotmoli din nou", a avertizat un înalt responsabil al diplomaţiei nord-coreene, Kwon Jong Gun. Secretarul de stat american, care s-a deplasat în patru rânduri în capitala nord-coreeană, se află totuşi în prima linie de peste un an în apropierea spectaculoasă între cele două ţări duşmane, notează AFP.

"Preşedintele Trump este evident în fruntea efortului global, dar echipa mea", condusă de emisarul Stephen Biegun, "va continua să conducă efortul american pentru a obţine ceea ce preşedintele Kim s-a angajat", respectiv denuclearizarea completă a peninsulei coreene, a dat asigurări Mike Pompeo. "Sunt convins că avem în continuare o şansă de a ajunge la acest rezultat şi echipa noastră diplomatică va continua să conducă acest efort", a adăugat el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel