Cooperare UE şi Marea Britanie pentru un avion de luptă

Sebastian Florea |
Data publicării:

UE şi Marea Britanie ar trebui să coopereze pentru un avion de luptă, consideră directorul Airbus Defence and Space.

Marea Britanie şi Europa ar trebui să coopereze în proiectul unui nou avion de luptă, altfel riscă să fragmenteze şi mai mult piaţa europeană a apărării, a declarat luni directorul Airbus Defence and Space, Dirk Hoke, după ce Marea Britanie şi-a prezentat propriul program al unui avion de vânătoare, relatează Reuters.

Dassault Aviation din Franţa şi Airbus au convenit să coopereze în cadrul unui program separat pentru un avion de luptă franco-german, evocat pentru prima dată de aceste două ţări în 2017. Hoke, director executiv al Airbus Defense and Space, a declarat pentru Reuters că responsabili din industria europeană susţin eforturile pentru a continua cu un program comun al UE şi Marii Britanii pentru un nou avion de luptă, de îndată ce detaliile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană vor fi stabilite.

'Dacă politicienii decid ceva diferit, va trebui să ne adaptăm, dar în opinia mea ar fi rău pentru Europa', a subliniat el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel