Da, drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este ucraineană.
Forțele Navale ucrainene au declarat că o dronă ucraineană a scăpat de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești.
Ulterior, președintele Nicușor Dan a confirmat că forțele ucrainiene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acțiunilor de război electronic întreprinse de Rusia.
În urma acestui bruiaj, drona - aparent o variantă modificată de tip „SeaBaby” - ar fi deviat de la traiectorie și ar fi plutit în derivă până în apropierea coastelor României.
Ucrainenii nu au mai avut niciun control asupra dronei, singurul reper care a putut fi comunicat României fiind ora la care drona urma să explodeze. Aici este o altă discuție, întrucât informarea din partea Kievului - așa cum remarca și ministrul Radu Miruță, s-a făcut destul de târziu, la ora 10 și nu la ora 6 dimineața, când deja ucrainenii pierduseră contactul cu drona.
Cum a ajuns drona navală în zona danelor
Dincolo de problemele de comunicare între ministerele apărăriiale Ucrainei și României, două constatari una mai gravă ca cealaltă se impun la cald:
În primul rând, întâmplător sau nu, drona a ajuns în Portul Constanța după ce a parcurs un traseu extrem de complex, aspect remarcat și de fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.
Acesta subliniază că zona în care drona a fost descoperită se află în proximitatea unor depozite de azotați, iar șansele ca drona să fi ajuns acolo navigând în derivă sunt foarte reduse. În opinia sa, traiectoria indică mai multe viraje succesive în interiorul zonei portuare, până la momentul opririi în zona Dana 78.
„Probabilitatea ca drona să treacă printre digurile Portului Constanța, să facă un viraj de 90 de grade la stânga, apoi încă unul la stânga și unul la dreapta, pentru a se îndrepta ulterior spre Oil Terminal sau Chimpex, fără a fi ghidată, este aproape zero”, susține acesta.
Tot Berceanu remarcă faptul că drona s-ar fi agățat de un sistem plutitor de reținere a eventualelor scurgeri petroliere, în zona Oil Terminal, posibil ca urmare a unei erori de semnal GPS. Astfel, o eroare de doar câteva secunde a putut schimba complet traseul, evitând o potențială catastrofă, deoarece acolo se află inclusiv depozite de îngrășăminte azotate.
Mai trebuie spus că, înainte de a se poticni în zona Danei 78, drona a fi navigat aproximativ 6,5 km în interiorul portului, ceea ce ridică întrebări legitime dacă a fost vorba despre o traiectorie necontrolată sau de o ghidare intenționată, prin mijloace de război electronic.
”Sat fără câini”?
Și aici ajungem la următorul aspect extrem de dureros - și anume (in)capacitatea autorităților de a preveni astfel de incidente, nivel de reacție care s-a văzut că este practic 0.
Este dificil de ignorat faptul că o astfel de dronă a reușit să traverseze o zonă portuară strategică fără a fi detectată sau neutralizată la timp.
Incidentul ridică semne de întrebare serioase privind securitatea Portului Constanța, un nod logistic esențial și, în același timp, o zonă vulnerabilă, unde de-a lungul timpului au existat numeroase suspiciuni legate de activități ilegale, de la contrabandă cu arme și trafic de droguri, până la evaziune fiscală de miliarde.