Consiliul Atlantic din Bulgaria cere suspendarea tuturor zborurilor cu avioane MiG-29 reparate de ruși

S.I. Catalin |
Data publicării:
Avioane MiG-29 poloneze
Avioane MiG-29 poloneze

Consiliul Atlantic al Bulgariei a cerut suspendarea zborurilor cu toate avioanele de luptă MiG-29 reparate de Russian Aircraft Building Corporation și lansarea imediată a unui control detaliat al calității lucrărilor efectuate la aceste aeronave. Totodată, controlul ar trebui efectuat de către o echipă de experți din țările NATO și partenere Alianței.

Acesta sugestie vine după ce un avion de luptă MiG-29 al Forţelor Aeriene Bulgare s-a prăbușit, miercuri, în Marea Neagră, în timpul exerciţiilor militare Shabla 2021.

Potrivit agenţiei de presă bulgare Novinite, Consiliul Atlantic solicită ministrului interimar al apărării să analizeze urgent impactul întârzierilor de către partea rusă a implementării contractelor privind reparația avioanelor de luptă Mig-19 și a cursurilor de formare a piloților.

Consiliul Atlantic al Bulgariei insista că este foarte important să se clarifice dacă există o legătură între pregătirea piloților Forţelor Aeriene Bulgare, despre care se știe că este mult sub standardele NATO, pe de o parte, și acest incident pe de altă parte.

„În baza principiului solidarității NATO, guvernul ar trebui să solicite imediat lansarea unei misiuni aliate pentru paza spațiului aerian bulgar până când Bulgaria vă dobândește capacități fiabile pentru implementarea sarcinilor de poliție aeriană”, precizează sursa citată.

 

Moscova nu a respectat termenele contractuale şi a întârziat reparațiile

 

Consiliul Atlantic insistă asupra suspendării imediate a tuturor activităților legate de posibilă modernizare sau prelungire a perioadei de utilizare a avioanelor MiG-29, precum și o trecere în revistă a acestor activități pe baza rezultatelor acestui incident.

În urmă cu aproape trei ani, a fost semnat un acord cadru între Bulgaria și Rusia, în valoare totală de aproape 48 de milioane de dolari, pentru repararea a 15 avioane MiG-29, dar, după cum a precizat şi DefenseRomania, în anul 2020, citând surse bulgăre, Moscova nu respecta termenele contractuale şi întârzie reparațiile.

 

Sofia vrea să vândă o parte din avioanele MiG-29

 

La începutul anului 2020, ministrul bulgar al Apărării, Krassimir Karakachanov, declara că Bulgaria va încerca să vândă o parte din avioanele de vânătoare MiG-29, de provenienţă sovietică, atunci când cele opt avioane F-16 Block 70 – fabricate de SUA şi pe care Ministerul bulgar al Apărării le-a achiziţionat anul trecut ca parte a unui acord de 1,2 miliarde de dolari – vor intra în posesia Forţelor Aeriene Bulgăre.

Forţele Aeriene Bulgare au în serviciu, de mai bine de 30 de ani, avioane de vânătoare MiG-29. Dintre acestea, până în prezent, două s-au prăbușit, unul în septembrie 1994 – din păcate pilotul şi-a pierdut viaţa – iar cel de-al doilea în aprilie 2012.

În prezent, Bulgaria are aproximativ 14 avioane de vânătoare MiG-29 și cheltuie anual sume foarte mari de bani pentru mentenanţa acestor aeronave destul de îmbătrânite. Forţele Aeriene Bulgare sunt obligate, sub o formă sau alta, să investească în mentenanţa avioanelor MiG-29, deoarece sunt sigurele aparate cu care încă patrulează spațiul aerian, până când vor primi cele opt avioane F-16.

Odată ce Forţele Aeriene Bulgare vor primi cele opt avioane de vânătoare F-16, nu va fi necesară menținerea unei flote complete de avioane MiG-29.

Amintim că, Bulgaria a plătit, în august 2019, Agenției pentru Cooperare de Apărare și Securitate a SUA 1,2 miliarde de dolari pentru opt avioane de vânătoare F-16 Block 70. În medie, fiecare avion va costa statul bulgar 150 de milioane de dolari, dar are cele mai noi dotări disponibile pe acest tip de avion.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel