Conflictul dintre Bruxelles și Varșovia se amplifică. Tribunalul Constituțional a stabilit incompatibilitate cu unele articole din tratatele UE

1513253_cms2image_fixedwidth_640x0_1sxgxo_7v02s8_94140800
Premierul polonez Mateusz Morawiecki
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a salutat vineri decizia prin care Tribunalul Constituţional a stabilit că unele articole din tratatele Uniunii Europene sunt incompatibile cu Constituţia ţării, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Decizia de joi contestă un pilon al integrării europene şi escaladează vertiginos o dispută între Bruxelles şi Varşovia, despre care Comisia Europeană afirmă că provoacă îngrijorări serioase.

Guvernul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute pe valori cu Bruxellesul în ce priveşte independenţa justiţiei, libertatea presei, drepturile LGBT şi altele.

Prim-ministrul ceruse Tribunalului Constituţional să se pronunţe dacă legislaţia UE are întâietate în faţa Constituţiei Poloniei.

'Noi vrem o comunitate de respect şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră', a scris el vineri într-o postare matinală pe Facebook, referindu-se la Uniunea Europeană.

'Acesta este tipul de Uniune pe care îl dorim şi acesta este tipul de Uniune pe care îl vom crea', a adăugat Morawiecki.

El a mai scris că Polonia vrea să rămână în 'familia europeană a naţiunilor'.

Criticii afirmă însă că, prin contestarea supremaţiei dreptului comunitar, guvernul polonez condus de PiS pune în pericol nu doar viitorul pe termen lung al ţării în UE, dar şi stabilitatea Uniunii.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close