Companiile românești care sunt furnizori ai forțelor armate ale SUA din România pot beneficia de facilități fiscale majore

Sursă foto: DefenseRomania
Sursă foto: DefenseRomania

Companiile pot beneficia de scutirea de impozit pe profit, exceptarea de la plata TVA sau a altor impozite pentru furnizarea de bunuri şi prestarea de servicii către forţele armate ale SUA din România, arată consultaţii Deloitte.

"Situaţia creată de conflictul din Ucraina a generat o creştere a numărului de militari ai forţelor armate ale Statelor Unite ale Americii (SUA), respectiv ai Alianţei Nord-Atlantice (NATO) în România. Sub aspect comercial, această situaţie se reflectă prin intensificarea colaborării acestora cu societăţile româneşti, cu scopul asigurării aprovizionării cu produsele şi serviciile necesare. Cu toate acestea, puţini comercianţi cunosc facilităţile fiscale de care pot beneficia în cazul în care colaborează cu forţele militare ale SUA. Aceste facilităţi sunt prevăzute de mult timp în legislaţia fiscală locală, dar, deşi condiţiile pentru aplicarea lor nu sunt excesive, ele au fost puţin utilizate în trecut din cauza existenţei mai multor acte normative relevante clarificării tratamentului fiscal aplicabil, precum şi din necesitatea pregătirii unor evidenţe contabile distincte.

Contextul actual cere însă ca acestea să fie readuse în atenţia contribuabililor interesaţi. Concret, companiile pot beneficia de scutirea de impozit pe profit, exceptarea de la plata TVA sau a altor impozite pentru furnizarea de bunuri şi prestarea de servicii către forţele armate ale SUA din România", se precizează într-un material de opinie semnat de Camelia Malahov, Director, Alexandru Stancu, Senior Manager, şi Alexandru Rotariu, Senior Consultant, Servicii Fiscale, Deloitte România.

 

Câțiva pași esențiali pentru a beneficia de facilități fiscale



Astfel, notează Agerpres, pot aplica scutirea pentru impozitul pe profit, în anumite condiţii, contractorii din România care, direct sau indirect, în calitate de subcontractor, livrează bunuri sau prestează servicii către forţele Statelor Unite.

Potrivit sursei citate, pentru a beneficia de facilităţile menţionate, nu este obligatoriu ca aceste companii să îşi stabilească exclusiv ca obiect de activitate livrarea de produse / prestarea de servicii în beneficiul militarilor forţelor SUA. Însă furnizorii şi prestatorii din România care derulează relaţii comerciale şi cu alte entităţi, în afara celor asociate armatei americane, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii esenţiale pentru a putea aplica scutirea de impozit pe profit.

În primul rând, aceştia trebuie să ţină evidenţe separate pentru activităţile desfăşurate în legătură cu forţele SUA. În plus, scutirea se va aplica limitat, doar pentru acele activităţi care se desfăşoară exclusiv în beneficiul forţelor armate ale SUA din România.

"Al doilea pas necesar pentru aplicarea acestor facilităţi va fi documentarea corectă şi completă a operaţiunilor respective, cu atât mai mult cu cât, în cazul facilităţii privind impozitul pe profit, legislaţia specifică face trimiteri cu caracter general la documentele justificative specifice acestei scutiri.

Pe de altă parte, potrivit Codului Fiscal, cheltuielile asociate veniturilor neimpozabile sunt nedeductibile şi se naşte întrebarea dacă marjei de profit aplicate de furnizor/prestator produselor şi serviciilor vândute în beneficiul forţelor SUA ar trebui să i se aloce o cheltuială nedeductibilă.

Bunurile furnizate sau serviciile prestate, enumerate de legislaţia specifică şi care sunt astfel eligibile aplicării ulterioare a scutirii de impozit, acoperă o gamă largă - de la materiale şi servicii de construcţii, combustibil, mentenanţă, până la alimente şi produse menajere, iar lista poate continua", se mai arată în document.

Scutirea de TVA este şi ea prevăzută de acordurile de cooperare dintre România şi SUA, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate forţelor armate ale SUA, inclusiv în cazul celor destinate uzului personal al militarilor ori al membrilor familiilor acestora.

Recent, domeniul de aplicare a fost extins şi asupra livrărilor/prestărilor către forţele armate ale altor state membre ale Uniunii Europene (UE), atunci când acestea participă la o acţiune desfăşurată ca urmare a politicii de securitate şi apărare implementată la nivelul UE.

Pentru aplicarea scutirii de TVA trebuie de asemenea îndeplinite o serie de condiţii, printre care cele mai importante ar fi prezentarea certificatului specific de scutire TVA, în cazul scutirii directe, sau prezentarea cererii de restituire a TVA împreună cu documentele justificative aferente, în cazul scutirii prin restituire.

Alte facilităţi fiscale cuprinse în acordurile de cooperare dintre SUA şi România constau în scutirea de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii pentru persoanele fizice, a accizelor, precum şi exceptarea de la plata impozitelor şi taxelor locale.

Toate aceste facilităţi sunt aplicabile, în anumite condiţii, membrilor forţelor armate ale SUA, componentei civile asociate acesteia şi membrilor de familie ai cetăţenilor americani din aceste categorii. Mai mult, scutirea de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor la asigurările sociale obligatorii este valabilă şi pentru angajaţii contractanţilor Statelor Unite care servesc în exclusivitate forţele militare SUA în România, precizează consultanţii.

"În concluzie, având în vedere contextul actual, companiile româneşti care sunt furnizori, direcţi sau indirecţi, ai forţelor militare ale SUA şi ai altor state membre UE din România ar trebui să analizeze posibilitatea de a aplica scutirile fiscale pe care le au la dispoziţie conform reglementărilor în vigoare, dar cu respectarea cerinţelor specifice", se mai arată în materialul de opinie. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel