Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg

uss-dwight-d--eisenhower-fa-18e-super-hirnet-department-of-defense_92919600
Un avion F/A-18E Super Hornet, decolând de pe portavionul american USS Dwight D. Eisenhower. Sursă foto: Department of Defense
Comandamentul central al SUA (CENTCOM) a informat că în seara zilei de vineri, 20 decembrie, au fost efectuate lovituri majore împotriva centrelor de comandă și control ale grupării Houthi și a instalațiilor de depozitare a rachetelor din vestul Yemenului.

Operația a implicat o combinație de mijloace de luptă ale Forțelor Aeriene și Marinei SUA, inclusiv aeronave F/A-18E Super Hornets din cadrul Aripii 1 Aeriene de pe portavionul Harry S. Truman, care operează în Marea Roșie.

În cadrul misiunilor, un avion de luptă F/A-18 al Marinei SUA a fost doborât din greșeală de crucișătorul USS Gettysburg, din Gruparea de sprijin a portavionului Truman,  cu rachete ghidate de tip neprecizat. 

„Doi piloți ai marinei americane s-au catapultat în siguranță în Marea Roșie după ce aeronava lor de luptă F/A-18 a fost lovită într-un caz aparent de foc amic”, a transmis CENTCOM. „Ambii piloți au fost recuperați, unul fiind rănit ușor.”

Incidentul, atribuit unei identificări greșite efectuate de către sistemele de pe USS Gettysburg, este în curs de investigare.

Avionul F/A-18 doborât prin „friendly fire” de crucișătorul USS Gettysburg ridică îngrijorări

2. -imagine fara descriere- (avioane_fa_18_23091000.jpg)

În timp ce incidentul considerat un “friendly fire” ridică îngrijorări cu privire la coordonarea operațională, analiștii observă riscurile generate de complexitatea operațiilor duse într-un ritm ridicat în regiuni cu multiple amenințări active și spații aeriene suprapuse.

Imaginile publicate de Pentagon pe X au arătat o aeronavă de avertizare timpurie E-2D Hawkeye împreună cu un F/A-18 Super Hornets și un EA-18G Growlers decolând pe timp de noapte de pe USS Harry S. Truman ca parte a atacului. 

Atacurile împotriva țintelor Houthi fac parte dintr-o strategie mai amplă a SUA de a contracara amenințările reprezentate de grupul aliniat Iranului, care și-a sporit atacurile cu rachete și drone vizând rutele maritime internaționale și partenerii regionali ai SUA.

CENTCOM a descris loviturile ca fiind îndreptate împotriva infrastructurii critice a Houthi, folosită pentru a coordona operațiile cu rachete și pentru a depozita armament. „Aceste lovituri de precizie au fost destinate să degradeze capacitățile Houthi, care amenință stabilitatea regională și căile navigabile internaționale”, se arată în declarație.

Alte știri de interes
x close