Ciucă: Parteneriatul România - SUA, la cel mai înalt nivel; Blinken: Poporul român, sursă de inspiraţie

Anca Murgoci |
Data publicării:

Secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat, marţi, la Ateneul Român, alături de premierul Nicolae Ciucă, expoziţia de fotografie 'Noi, Poporul - 25 de ani de parteneriat strategic', care prezintă momentele-cheie ale parteneriatului dintre România şi Statele Unite, începând cu 1997. 

Antony Blinken, însoţit de Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, a fost întâmpinat de prim-ministrul Ciucă, alături de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi directorul general al Filarmonicii 'George Enescu', Marin Cazacu.

 

Secretarul de stat american şi premierul Ciucă au vizitat Sala Ateneului şi au asistat la un moment muzical, în cadrul căruia s-a interpretat un fragment din 'Rapsodia Română'. Cei doi înalţi oficiali au făcut apoi un tur al expoziţiei găzduite în foaierul Ateneului, după care şi-au pus semnăturile pe panelul Security Cooperation, unde sunt prezentate fotografii ce ilustrează cooperarea dintre România şi Statele Unite în domeniul securităţii.

 

'Sunt foarte bucuros şi mândru să afirm că parteneriatul nostru strategic a atins cel mai înalt nivel în istoria sa de un sfert de secol. 25 de ani reprezintă un jalon foarte important, care ne determină să conştientizăm că în 1997 s-a născut o generaţie care a crescut şi s-a maturizat o dată cu Parteneriatul strategic. Sunt convins că această generaţie va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a apăra libertatea, drepturile câştigate şi valorile democratice. De asemenea, sunt convins că această generaţie, împreună cu poporul român, apreciază adevărata relevanţă, adevărata importanţă a Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, ca de altfel şi apartenenţa noastră la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană', a declarat premierul Ciucă.

 

 

El a punctat că prezenţa la Bucureşti a înaltului oficial american confirmă interesul pe care Statele Unite îl acordă Parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

 

'Vă asigur că Guvernul României va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru consolidarea şi extinderea acestui Parteneriat strategic', a completat Ciucă. Prim-ministrul a mulţumit pentru angajamentul SUA, pentru prezenţa armatei sale în România şi importanţa pe care o acordă întăririi, descurajării şi apărării pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul componentei politico-militare a parteneriatului. El a menţionat şi importanţa dimensiunii economice a parteneriatului, subliniind creşterea investiţiilor americane în România. Şeful Executivului a evidenţiat cooperarea din zona energiei, în domeniul nuclear civil, concretizată prin intenţia SUA de a finanţa construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi în proiectul privind dezvoltarea reactoarelor modulare mici.

 

'Există, desigur, şi alte linii de cooperare în domeniul energiei. Intenţia deja anunţată pentru cooperare în dezvoltarea capabilităţilor de noi surse de energie, în mod special eoliană, este, de asemenea, un domeniu foarte important. Toate aceste demersuri ne vor asigura îndeplinirea nivelului nostru de ambiţie să lărgim paleta de surse noi de energie şi să ne căpătăm independenţa energetică. Şi, desigur, ţara noastră, împreună cu partenerii strategici, îşi oferă disponibilitatea de a sprijini toate celelalte ţări care au nevoie de energie şi nu au surse şi resurse pentru a o produce', a transmis Nicolae Ciucă.

Premierul a dat asigurări că Guvernul român, pe baza valorilor şi intereselor comune, va continua să întărească Parteneriatul strategic cu SUA, care reprezintă un pilon fundamental al politicii externe şi de securitate ale ţării. Secretarul de stat american a rememorat momentul lansării Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, în contextul vizitei la Bucureşti a preşedintelui american Bill Clinton.

 

'Am fost aici, la Bucureşti, când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui Parteneriat strategic. A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea în căutarea libertăţii. Nu cred că cei doi preşedinţi ar fi putut în acel timp să îşi închipuie cum va fi situaţia 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic şi în relaţiile personale. Şi, după cum aţi spus dumneavoastră, noi avem o alianţă de neclintit, bazată pe valori comune, pe care le vom apăra când vom fi atacaţi', a declarat Antony Blinken. El a evidenţiat, la rândul său, dezvoltarea unor relaţii puternice în domeniul economic, inclusiv în cel energetic, dar a menţionat şi relaţiile interpersonale create în domeniul academic şi cultural.

 

 

Expoziţia fotografică itinerantă 'Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic' este realizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a contribuit la expoziţie cu 20 de fotografii din fluxul de fotografie şi din arhiva foto. De asemenea, Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a contribuit cu 13 fotografii. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare într-un nou mod. Până în prezent, expoziţia fotografică a fost prezentată la Craiova (17 august - 19 septembrie) şi Timişoara (27 septembrie - 24 octombrie). Din 26 octombrie şi până pe 30 noiembrie, ea este deschisă în Bucureşti. În continuare, va fi prezentată la Sibiu (8 decembrie 2022 - 10 ianuarie 2023), la Cluj-Napoca (11 ianuarie - 7 februarie 2023), la Iaşi (8 februarie - 7 martie 2023) şi la Constanţa (9 martie - 6 aprilie 2023).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel