China trimite în apropierea Taiwanului portavionul Liaoning și distrugătoare din clasa Type 055

Eduard Pascu |
Data publicării:
Portavionul chinez Liaoning și grupul său de luptă navală, sursă foto: Ministerul Apărării din China
Portavionul chinez Liaoning și grupul său de luptă navală, sursă foto: Ministerul Apărării din China

Un grup operaţional naval chinez desfăşoară exerciţii în apropierea Taiwanului, urmând ca astfel de manevre să aibă loc în mod regulat în viitor, a anunţat luni seară marina militară chineză, într-o nouă escaladare a tensiunilor în preajma insulei a cărei suveranitate este reclamată de Beijing, transmite marţi Reuters.

Taiwanul a acuzat o creştere a activităţii militare a Chinei în apropierea sa în ultimele luni, în contextul în care Beijingul îşi intensifică eforturile de a-şi exercita suveranitatea asupra insulei conduse democratic, transmite Agerpres.

Potrivit marinei chineze, grupul naval, condus de Liaoning, primul portavion al Chinei devenit operaţional, desfăşoară exerciţii ”de rutină” în apele din apropierea Taiwanului.

Obiectivul este de a ”întări capabilitatea de apărare a suveranităţii, siguranţei şi intereselor de dezvoltare naţionale”.

”Exerciţii similare vor fi întreprinse în mod regulat în viitor”, a adăugat marina militară, fără alte detalii.

Comunicatul survine după ce Ministrul taiwanez al Apărării a informat despre o nouă incursiune a aviaţiei militare chineze în zona de identificare a apărării aeriene a insulei în cursul zilei de luni. Duminică, Ministerul Apărării al Japoniei a comunicat că Liaoning, însoţit de cinci nave de escortă, a traversat strâmtoarea Miyako în drum spre Pacific.

Cotidianul Global Times, publicaţie a Partidului Comunist Chinez, a scris că din acest grup face parte şi Nanchang, primul din puternica flotă de distrugătoare de Type 055 care au intrat în serviciu anul trecut.

”Combinaţia de portavioane şi distrugătoare mari Type 055 va deveni o configuraţie standard a grupurilor operaţionale navale chineze”, a notat Global Times.

Liaoning şi nava sa soră Shandong au mai efectuat exerciţii sau au navigat în preajma Taiwanului în trecut.

În decembrie 2019, cu puţin înaintea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare de pe insulă, Shandong a navigat prin Strâmtoarea Taiwan, o manevră condamnată de Taipei drept o tentativă de intimidare.

Taiwanul constituie cea mai sensibilă problemă teritorială a Chinei şi un potenţial punct fierbinte din punct de vedere militar.

China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce insula sub controlul său.

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen supervizează o modernizare a armatei, care include achiziţia de echipamente noi precum corvete ”invizibile” ”distrugătoare de portavioane”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel