China continuă seria de ameninţări la adresa Taiwanului: Mai multe bombardiere chineze, înarmate cu rachete hipersonice, au efectuat misiuni de patrulare pe timp de noapte

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai multe bombardiere chinezești H-6K, echipate rachete hipersonice YJ-21, au inceput sa efectueze misiuni de patrulare în jurul Taiwanului.

Bombardierele H-6K ale Forțelor Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare a Chinei (APL) au efectuat misiuni pe timp de noapte în jurul insulei Taiwan, o acțiune despre care experții au declarat recent că va deveni o rutină și va transmite un avertisment tuturor celor care încearcă să separe insula de China, precizează Global Times, ziarul de casă al Partidului Comunist Chinez.

Astfel de acțiuni din partea Republicii Populare Chineze destabilizează situația din regiune și exercită o presiune suplimentară asupra Taiwanului.

Anterior, arsenalul bombardierelor H-6K includea doar rachete subsonice cu rază lungă de acțiune KD-20 și rachete supersonice YJ-12.

Din 2022, China a integrat în mod activ noile rachete hipersonice YJ-21 pe bombardierele H-6K. Racheta YJ-21 are o lungime de 9 metri și o greutate de 800-1000 de kilograme. Racheta are o rază de acțiune de 1000 până la 1500 km. Racheta este ghidată cu ajutorul sistemului de navigație chinez Beidou și a unui sistem radar de ghidare activă.

Racheta este capabilă să atingă viteze cuprinse între 6 și 10 Mach. Racheta poate fi lansată atât de pe bombardiere H-6K, cât și pe nave de luptă care dispun de lansatoare de rachete verticale.

De asemenea, armata taiwaneză se pregătește pentru "cea mai mare livrare" de sisteme de rachete de producție internă în 2024, potrivit unui raport al Taipei Times.

Măsura vine în contextul în care China continuă să își afirme prezența în jurul națiunii insulare, despre care mulți analiști susțin că este o pregătire pentru o viitoare invazie.

 

Pentru a se apăra în faţa unei posibile agresiuni militare chineze, Armata Taiwanului ar urma să primească peste 1.000 de rachete 

 

Potrivit unor surse din domeniul apărării, armata Taiwanului intenţionează să se înarmeze cu peste 1.000 de rachete. Acest lucru coincide cu finalizarea dezvoltării sistemului de rachete aer-sol Wan Chien, planificată pentru 2024, potrivit Taipei Times.

Livrarea de anul viitor a peste o mie de rachete către forțele armate taiwaneze va fi posibilă datorită unei creșteri a bugetului pentru apărare al Taipeiului.

Planul de îmbunătățire a capacității de luptă are un buget de 60,9 miliarde de noi dolari taiwanezi (1,9 miliarde de dolari) în acest an - cel mai mare din ultimii cinci ani.

În 2022, guvernul taiwanez a alocat 46,3 miliarde de noi dolari taiwanezi (1,4 miliarde de dolari), în timp ce pentru anul viitor sunt prevăzute 47,4 miliarde de noi dolari taiwanezi (1,5 miliarde de dolari). Bugetul acoperă sistemele de rachete, inclusiv Wan Chien și alte rachete de croazieră mobile de apărare costieră.

Această finanțare va accelera producția rachetelor supersonice anti-navă Hsiung Feng III și a rachetelor subsonice Hsiung Feng II de importanță crucială pentru Taiwan. Odată terminată livrarea acestor sisteme şi rachete, se așteaptă ca armata să își capacităţile de apărarea aeriană.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel