China a stabilit data Congresului Partidului Comunist din 2022. Cu excepția unei lovituri de teatru, Xi Jinping va fi reales

Darius Muresan |
Data publicării:

Congresul Partidului Comunist Chinez (PCC), care are loc o dată cinci ani, a fost convocat pentru 16 octombrie, a anunţat marţi televiziunea publică CCTV, o reuniune decisivă în cadrul căreia preşedintele Xi Jinping ar urma să fie reconfirmat la conducerea partidului şi, prin urmare, a ţării, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Cu excepţia unei lovituri de teatru, Xi Jinping ar urma să fie reales în postul de secretar general al PCC pentru un al treilea mandat, inedit, după un amendament la Constituţie.

Congresul, al 20-lea de la crearea PCC în 1921, ar urma de asemenea să ducă la o schimbare majoră a componenţei comitetului permanent al biroului politic, organism atotputernic, format din şapte membri şi adevăratul deţinător al puterii în China.

O parte a membrilor actuali ai acestui organism de conducere ajung la vârsta la care, conform unor tradiţii nescrise, se presupune că ar trebui să se retragă.

Adunarea generală a PCC, la care se aşteaptă să participe 2.300 de delegaţi, va avea loc "într-un moment critic, când întregul partid şi toate grupurile etnice se angajează într-o nouă călătorie pentru a construi o ţară socialistă modernă", a subliniat CCTV.

La precedentul congres, din 2017, Xi Jinping şi-a introdus "sistemul de gândire" în documentele fondatoare ale partidului.

Câteva luni mai târziu, Constituţia a fost modificată pentru a elimina limita de două mandate prezidenţiale. Teoretic, Xi Jinping poate acum să prezideze China pe viaţă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel