Ceremonie militară în Bucureşti de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres

O ceremonie militară va fi organizată, marţi, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului aflat în Piaţa Aviatorilor din Capitală.

Vor participa ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Ceremonia începe la ora 10,00. Vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentul 74 PATRIOT - unitate tactică de luptă înfiinţată la 1 decembrie 2018, care are ca misiune operaţionalizarea sistemului de rachete sol-aer PATRIOT - va primi Drapelul de Luptă.

Potrivit Ministerului Apărării, 'prin această ceremonie este omagiată memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri'.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel