Cehii vor moderniza avioanele de vânătoare JAS-39 Gripen închiriate din Suedia. Acestea vor putea folosi arme destinate aeronavelor de tip F-35

gripen-jas-39-fortele-aeriene-cehe_13801200
Guvernul ceh a decis să modernizeze avioanele de vânătoare de tip JAS-39 Gripen C/D aflate în serviciul al Forțelor Aeriene pentru a dispune de o flotă aeriană pregătită pentru luptă până la primirea noilor aeronave americane F-35.

După cum se arată pe site-ul Ministerului ceh al Apărării, contractul, a cărui valoare depășește un miliard de coroane (43,5 milioane de dolari), vizează ridicarea standardelor aeronavelor de la Block 2.1 la Block 2.2.

Un acord în acest sens urmează să fie semnat la nivel interguvernamental cu partea suedeză, deoarece autoritățile de la Stockholm dețin proprietatea asupra avioanelor.

Forțele Aeriene ale Cehiei au închiriat 14 avioane de vânătoare Gripen în 2005, la un cost de aproximativ 75 de milioane de dolari pe an.

Deși în mesajul departamentului militar al Cehiei nu se face referire la antreprenorul care va efectua modernizarea aeronavelor, cel mai probabil, producătorul avioanelor, firma suedeză Saab va lua parte la lucrări. Anexa la actualul contract de leasing va fi semnată în prima parte a acestui an.

Modernizarea avioanelor va include instalarea unui sistem de identificare amic-inamic, extinderea capacității de realimentare în aer pentru orice moment al zilei, precum și integrarea unor arme suplimentare achiziționate de autoritățile de la Praga pentru aeronavelor F-35.

Prin efectuarea lucrărilor de modernizare, durata de viață a avioanelor Gripen va fi prelungită, ținând cont de faptul că actualul contract de leasing expiră în 2027. Cehia intenționează să folosească aeronavele suedeze până în 2035, când vor intra în serviciul de luptă 24 de avioane F-35A comandate din Statele Unite.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close