Ce și cum va fi în 2040 - Agenția Europeană pentru Apărare angajată într-un studiu de previziune tehnologică

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Pe 16 septembrie, Agenția Europeană pentru Apărare a făcut publice rezultate preliminare ale unui exercițiu de previziune tehnologică, în perspectiva anilor 2040.

Concluziile și rezultatele finale vor fi anunțate în decembrie, când studiul, desfășurat pe parcursul întregului an 2021, va fi finalizat.

Exercițiul/studiul are trei obiective principale:

- conturarea unei viziuni de nivel înalt [generală, fără detalii și pe domenii mari], pe termen lung, asupra multiplelor evoluții posibile cu relevanță pentru apărare, cu un interes deosebit pentru impactul tehnologiilor perturbatoare emergente [Tehnologii care nu există încă, unele dintre ele fiind deja prognozate că vor exista];

- contribuția la consolidarea rezilienței și la eforturile de autonomie strategică ale Uniunii Europene;

- consolidarea documentelor de planificare a dezvoltării apărării UE, cum ar fi Planul de Dezvoltare a Capabilității (CDP), Agenda de Cercetare Strategică (OSRA), Activitățile Strategice Cheie (KSA), toate cu finalitate în crearea Busolei Strategice (SC).

La sesiunile exercițiului au participat experți în previziune („Futures Tellers”) din multe domenii, reuniți într-un grup multidisciplinar, aceștia prezentând posibilele evoluții tehnologice în următorii 20 – 30 de ani.

Pe baza acestor narațiuni, alți experți s-au angajat într-un proces de „gândire divergentă” („Divergent Thinking”), prin care s-au explorat cât mai multe conexiuni și implicații posibile ale ideilor avansate de grupul „Futures Tellers”. În final, după analizarea critică și sintetizarea informațiilor („Convergent Thinking”) a rezultat un prim set de 14 provocări și evoluții cheie, care oferă o viziune generală și de nivel înalt asupra viitorului de peste 20 de ani.

Primele concluzii au evidențiat următoarele aspecte (provocări și evoluții cheie), care vor avea un impact major asupra apărării Europei, în perspectiva anilor 2040:

               - Biotehnologia ca amenințare și provocare;

               - Informația și dezinformarea sunt esențiale;

               - Apariția unei realități extinse: În 2040, evoluția tehnologiilor informaționale, integrată cu noile

concepte de comunicare și utilizarea interfețelor creier-computer (BCI) cu realitate augmentată au dus la crearea unei realități extinse, în care sunt implementate multe aspecte ale existenței noastre (învățare, relație, proprietăți ...);

               - Demografia și o societate îmbătrânită;

               - Schimbarea valorilor și a credințelor;

               - Noua frontieră a îmbunătățirii umane: Progrese în biotehnologie (biologie sintetică și tehnologiile de modificare genetică) și interfețele creier-mașină combinate cu saltul în tehnologiile informației (AI, tehnologii de transmitere a informațiilor etc.) și robotică, oferă o potențială îmbunătățire (inteligență, cognitiv și fizic) a militarului;

               - Schimbările climatice;

               - Contextele noi necesită noi cadre legale și etice;

               - Omniprezența spațiului cibernetic și a inteligenței artificiale (AI)

               - Schimbarea majoră a teatrului de luptă: În 2040, va fi un câmp de luptă bazat pe software, facilitat de progresele majore în tehnologiile AI, învățare automată (machine learning), rețele 5G/XG etc. Se va crea un sistem de sisteme software, ajungându-se până la roiuri de sisteme autonome și automate;

               - Multe provocări ale autonomiei sistemelor: În mediile periculoase din 2040 vor acționa și sisteme autonome pe lângă cele telecomandate. Vor fi implicații etice (momentan un sistem autonom neputând fi tras la răspundere) și organizatorice în structurile de forțe armate;

               - Spațiul ca domeniu operațional: Spațiul extraatmosferic din jurul Pământului va deveni un domeniu de confruntare militară;

               - Noi forme de luptă în conflictele armate;

               - O nouă ordine mondială dincolo de geo-strategiile convenționale.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel