Casa Albă confirmă primirea lui Viktor Orban de către Donald Trump

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump îl va primi luni, 13 mai, la Casa Albă pe premierul ungar Viktor Orban, a anunţat marţi administraţia prezidenţială de la Washington, transmit Reuters, dpa şi AFP.

Potrivit comunicatului Casei Albe, cei doi lideri vor discuta despre "modalităţi de aprofundare a cooperării într-o gamă largă de probleme, între care comerţul, energia şi securitatea informatică".

În acelaşi timp, ei vor "explora, în calitatea lor de aliaţi în cadrul NATO, oportunităţi de îndeplinire a numeroaselor responsabilităţi ale celor două ţări în materie de securitate naţională", se menţionează în comunicat.

Întâlnirea dintre Trump şi Orban a fost deja anunţată de partea ungară, la 2 mai, când ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a confirmat pentru Politico.eu a confirmat că premierul ungar va fi primit pe 13 mai de preşedintele american.

''Ei (SUA, n.red.) sunt o superputere, noi suntem o ţară central-europeană medie (...), dar avem în continuare abordări foarte asemănătoare în multe domenii importante'', a spus atunci Szijjarto, caracterizând cele două ţări drept ''prietene''.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al lui Orban, Zoltan Kovacs, a menţionat pe Twitter că pe agenda vizitei premierului ungar în SUA se vor afla teme ce ţin de cooperarea militară, relaţiile bilaterale, securitatea regională şi securitatea energetică.

Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a vizitat Ungaria în februarie. Înaintea acelei vizite, Szijjarto a afirmat în faţa presei că sub administraţia Trump există ''respect reciproc'' în relaţiile ungaro-americane.

Viktor Orban, naţionalist intrat în repetate rânduri în conflict cu Uniunea Europeană din cauza campaniei sale antiimigraţie şi a reformelor din justiţie, a avut divergenţe şi cu administraţia democrată de la Washington a predecesorului lui Trump, Barack Obama, pe fondul criticilor care i s-au adus privind erodarea valorilor democratice sub guvernarea sa, notează Reuters.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel