Bugetul Ucrainei pe 2020 prevede cheltuieli record pentru apărare

Eduard Pascu |
Data publicării:
Armata Ucrainei
Armata Ucrainei

Parlamentul ucrainean a adoptat joi bugetul de stat pentru anul 2020, care prevede cheltuieli record pentru sectorul apărării, în timp ce preşedintele Volodimir Zelenski depune eforturi pentru a pune capăt războiului cu separatiştii proruşi în estul ţării, transmite AFP, anunță Agerpres.

Cheltuielile pentru apărare şi securitate naţională vor creşte astfel cu 16%, până la circa 10 miliarde de dolari, echivalentul a 5,45% din PIB. Potrivit prim-ministrului Oleksii Goncearenko, principala prioritate va fi achiziţia de armament şi de materiale militare necesare luptei împotriva separatiştilor.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski, care încearcă să găsească o soluţie pentru a se pune capăt războiului soldat până în prezent cu circa 13.000 de morţi, a spus anterior că în anul 2020 bugetul destinat apărării va fi cel mai semnificativ din istoria Ucrainei.

Bugetul în ansamblul său pentru anul viitor a fost construit pe baza unei proiecţii de creştere a PIB-ului de 3,3% şi a unei rate a inflaţiei de 6%, cu un deficit bugetar de 2,09%, conform condiţiilor enunţate de FMI pentru un nou program de asistenţă financiară în valoare de miliarde de dolari.

O misiune a FMI a început joi la Kiev o nouă rundă de negocieri în vederea acordării acestui ajutor pe care Ucraina speră să-l obţină până la sfârşitul anului, după ce în decembrie 2018 a primit o ultimă tranşă de 1,4 miliarde de dolari.

Vezi și: Merkel şi Putin au convenit că estul separatist al Ucrainei trebuie să primească un statut special

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel