Brexit. Nigel Farage revine în politică. Acuze de ”trădare”

nigel_farage_36508000
Fostul lider al partidului britanic antieuropean Ukip, Nigel Farage, a fost numit sâmbătă vice-preşedinte al mişcării pro-Brexit ''Leave Means Leave'' şi s-a declarat hotărât să încerce cu ajutorul acestei mişcări să relanseze campania pentru o ruptură clară de Uniunea Europeană, informează AFP.

Într-un articol publicat în cotidianul The Daily Telegraph, Farage a menţionat că doreşte să contracareze planul privind Brexitul prezentat la începutul lunii iulie de premierul Theresa May, pe care el îl descrie drept o iniţiativă frauduloasă.

Respectivul plan al premierului Theresa May, denumit planul Chequers (după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici) are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez. Planul pare astfel să schiţeze un Brexit uşor (soft Brexit) în sectorul comercial şi un Brexit dur (hard Brexit) în cel al serviciilor. Şefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formaţiunea ei, Partidul Conservator.

Demisii după preznetarea planului

Prezentarea acestui plan a provocat demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, urmată la scurt timp de cea a ministrului de externe Boris Johnson, amândoi reproşându-i premierului Theresa May că are o abordare prea conciliantă şi cedează prea mult în faţa Uniunii Europene la negocierea condiţiilor Brexitului.

Acest plan este o trădare laşă şi va împiedica Marea Britanie să recâştige controlul asupra frontierelor sale sau să desfăşoare liber relaţii comerciale cu statele din afara blocului comunitar, mai scrie Farage în acel articol.

El a promis totodată că va participa activ la următoarea campanie a mişcării Leave Means Leave (a pleca înseamnă a pleca), în cadrul căreia are în vedere mai ales diferite adunări şi un tur cu autocarul prin Marea Britanie. Fără să se constituie ca partid politic, această mişcare a fost lansată după referendumul din 2016 şi militează pentru un Brexit dur.

În ultimele luni, şi mai ales după trădarea de la Chequers, numeroase persoane m-au interpelat pe stradă şi m-au întrebat: când reveniţi (în politică)? (...) Ei bine, acum aveţi răspunsul: am revenit, mai scrie fostul lider al Ukip în articolul din The Daily Telegraph.

Farage a renunţat la şefia acestei formaţiuni după referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016, estimând că în urma votului favorabil privind ieşirea din UE şi-a atins obiectivul politic.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close