Brexit: Franţa şi Germania ar accepta o amânare a ieşirii Regatului Unit din UE

S.I. Catalin / 27 feb 2019 / 18:22

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au închis miercuri uşa oricărei renegocieri a acordului privind Brexitul şi au dat de înţeles că vor accepta o amânare a ieşirii Regatului Unit din UE după data de 29 martie doar dacă aceasta se justifică printr-o ''nouă perspectivă'', transmite agenţia EFE.

În urma unei întrevederi avute la Paris, cei doi lideri şi-au exprimat ''unitatea totală'' în chestiunea Brexitului şi au cerut Londrei ''o viziunea clară şi un proiect concret'' pentru o ieşire ''ordonată'' din Uniunea Europeană.

 ''Acordul de retragere nu poate fi renegociat. Dacă britanicii doresc mai mult timp, putem examina o cerere de amânare, dar numai dacă este justificată de noi propuneri. Dar nu o vom face decât dacă există o perspectivă clară asupra obiectivului urmărit'', a indicat preşedintele francez.

El a apreciat că rezolvarea situaţiei create de respingere de către parlamentul britanic a acordului privind Brexitul nu necesită mai mult timp, ci mai multă ''hotărâre''. ''Britanicii trebuie să ia decizii şi să ne ofere ceea ce merită partenerii, prietenii şi aliaţii: o viziune clară şi un proiect comun pentru viitor'', a completat Macron.

În aceeaşi notă s-a exprimat şi Angela Merkel. ''Dacă Regatul Unit doreşte mai mult timp, nu ne vom opune, dar să ţinem cont că obiectivul este să avem o ieşire ordonată'' a Regatului Unit din UE, a spus şefa guvernului de la Berlin.

Reacţiile lui Merkel şi Macron survin după ce premierul britanic Theresa May a evocat marţi pentru prima dată o posibilă amânare a Brexitului, însă numai pentru o perioadă scurtă, mai ales că în caz contrar Regatul Unit s-ar vedea obligat să participe la alegerile europene din luna mai.

Venită în faţa Camerei Comunelor pentru a face o declaraţie despre evoluţia discuţiilor cu Bruxelles-ul, înaintea dezbaterii ce se desfăşoară miercuri, Theresa May a anunţat că intenţionează să acţioneze conform unui plan în trei etape.

Ea le-a promis parlamentarilor că, dacă va reuşi să obţină la Bruxelles o revizuire a acordului privind Brexitul respins în ianuarie de Camera Comunelor din cauza mecanismului de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, va supune acest acord revizuit votului parlamentarilor britanici pe 12 martie.

Dacă nu reuşeşte să convingă UE să aducă modificări clauzei de ''backstop'' sau dacă şi un eventual acord revizuit va pica la vot în Camera Comunelor, aceasta din urmă va vota pe 13 martie propunerea unei ieşiri din UE fără acord.

Dacă membrii Camerei Comunelor resping un Brexit fără acord, atunci pe 14 martie se va desfăşura un alt vot pentru o ''extindere scurtă, limitată'' a perioadei de negociere prevăzute de articolului 50 din Tratatul UE dincolo de data de 29 martie. Totuşi, Theresa May a adăugat că o asemenea amânare a Brexitului nu trebuie să meargă mai departe de sfârşitul lunii iunie şi că trebuie să se apeleze la ea doar o singură dată. Totuşi, această amânare trebuie să fie acceptată şi de Uniunea Europeană.

Şefa executivului de la Londra a avertizat de asemenea că ''o extindere a articolului 50 nu exclude un ''no-deal'' (Brexitul fără acord)''. Theresa May a menţionat că excluderea unui Brexit fără acord se poate face numai prin revocarea articolului 50, ceea ce a susţinut că nu va face, sau prin convenirea unui acord.

Ea încearcă în continuare să obţină de la liderii europeni revizuirea clauzei de ''backstop'' pentru a-i da o formă care să facă acceptabil acordul pentru o majoritate în Camera Comunelor. Theresa May a acceptat anul trecut această clauză pentru a debloca negocierile cu UE intrate la un moment dat în impas, dar prevederea privind ''backstop-ul'' a condus la respingerea acordului în parlamentul de la Londra, deputaţii britanici eurosceptici considerând că ea riscă să menţină Regatul Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.

În virtutea acestei clauze, Regatul Unit s-a angajat să rămână în uniunea vamală europeană şi Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene până când s-ar ajunge la o înţelegere mai bună care să evite reapariţia unei ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord. Conform documentului convenit între Londra şi Bruxelles, această clauză poate fi anulată numai prin acordul părţilor, ceea ce înseamnă că Regatul Unit nu ar putea ieşi din blocul comunitar fără acordul Uniunii Europene.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.27