Bombele cu dispersie din SUA, în continuare pe lista Ucrainei. Armele ar fi folosite pentru a opri „valurile umane” trimise de Rusia

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
GBU-72. Sursă foto: U.S. Air Force
GBU-72. Sursă foto: U.S. Air Force

Ucraina a extins cererea de bombe cu dispersie din partea Statelor Unite, potrivit informațiilor  dezvăluite de doi parlamentari americani. Bombele cu dispersie din SUA sunt așadar în continuare pe lista Ucrainei. Ucrainenii spun că armele ar fi folosite pentru a opri „mareea umană” aruncată de Rusia în luptă.

Kievul face lobby pe lângă membrii Congresului pentru a presa Casa Albă să aprobe trimiterea controversatelor arme cu dispersie, dar nu este deloc sigur că administrația Biden va semna acest lucru. Munițiile cu dispersie, interzise de peste 120 de țări, lansează în mod normal un număr mare de bombe mai mici care pot ucide fără discernământ pe o zonă largă, amenințând civilii.

Ucraina și-ar dori MK-20, o bombă cu dispersie lansată de aeronave, au declarat reprezentanții SUA Jason Crow și Adam Smith, care fac parte din Comitetul pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților.

Ei au spus că oficialii ucraineni i-au îndemnat pe parlamentarii americani la Conferința de securitate de la Munchen de luna trecută să facă presiuni pentru aprobarea Casei Albe.

Ucraina speră că munițiile cu dispersie îi vor oferi un avantaj în lupta acerbă împotriva forțelor ruse din estul Ucrainei.

Parlamentarii au adăugat că Ucraina consideră că munițiile cu dispersie sunt o modalitate de a opri tactica „valurilor umane” pe care Rusia a folosit-o în mod activ în ultimele luni pentru a asalta zonele populate din est, în primul rând Bakhmut.

Guvernul ucrainean a declarat public că vrea muniții cu dispersie americane. 

Armata ucraineană consideră că aceste submuniții „au o capacitate mai bună de perforare a blindajului” decât armele pe care le-a lansat din drone, a spus Smith, democratul de vârf din Comitetul pentru Servicii Armate, citat de Reuters.

Ucraina a folosit în mod extensiv drone pentru supraveghere și pentru lansarea explozibililor asupra forțelor ruse.

Textron Systems Corporation a încetat să mai producă MK-20 în 2016, după ce Statele Unite au oprit vânzările către Arabia Saudită, dar un consilier al Congresului a spus că există peste 1 milion de bombe cu dispersie în stocurile militare americane.

Senatorul republican Lindsey Graham, care a participat și la conferința de luna trecută, a confirmat că oficialii ucraineni de la Munchen i-au îndemnat pe parlamentarii americani să preseze Casa Albă să furnizeze Kievului muniții cu dispersie.

Deși există un oarecare sprijin pentru cererea Ucrainei în Congresul SUA, potrivit Reuters, administrația președintelui Joe Biden se opune ferm, întrucât munițiile cu dispersie sunt interzise printr-un tratat internațional din 2008.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel