Biden compară 'regimurile totalitare' din Polonia și Ungaria cu Belarusul. Budapesta reacționează

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Premierul Ungariei Viktor Orban, sursă foto: Orban Viktor Facebook
Premierul Ungariei Viktor Orban, sursă foto: Orban Viktor Facebook

Joe Biden - candidatul democrat la Casa Albă - a fost protagonistul unei declarații controversate care a dus la reacția Ungariei.

În plină campanie electorală, cu aproximativ două săptămâni înaintea scrutinului prezidențial care va avea loc pe 3 noiembrie în SUA, unde actualul președinte republican Donald Trump îl va înfrunta pe democratul Joe Biden, fost vicepreședinte al lui Barack Obama, candidatul democrat a etichetat Polonia și Ungaria ca „regimuri totalitare”.

Biden a precizat că NATO riscă să se dezmembreze sub conducerea lui Trump, precizând: „Vedeți ce se întâmplă în lume, de la Belarus până în Polonia și Ungaria și ascensiunea regimurilor totalitare”. Biden l-a acuzat pe Trump că e „apropiat de toți tâlharii din lume”, amintind de Kim Jong-Un, Vladimir Putin sau Xi Jinping. Totodată, candidatul democrat a acuzat că „nu există niciun plan coerent de politică externă” sub actuala administrație de la Casa Albă.

Ministrul de Externe maghiar Peter Szijjarto a reacționat ca urmare a declarațiilor fostului vicepreședinte american. Szijjarto amintește că relațiile dintre Ungaria și SUA sunt la un nivel foarte ridicat și pune declarațiile lui Biden pe seama campaniei electorale. 

Potrivit Hungary Today, șeful diplomației maghiare a declarat că președintele american Donald Trump și premierul ungar Viktor Orban au împărtășit opinii similare cu privire la teme precum migrația ilegală, protecția frontierelor ori securitatea.

Szijjarto a insistat că Biden „a implicat Ungaria în campania electorală prezidențială” din State, adăugând că afirmațiile sale „nu au nimic de-a face cu realitatea”.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel