Biden a acceptat să se întâlnească cu Vladimir Putin. Cu o singură condiție: Rusia să nu invadeze Ucraina până atunci

Darius Muresan |
Data publicării:
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, în timpul unei conversații telefonice cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: @WhiteHouse @official
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, în timpul unei conversații telefonice cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: @WhiteHouse @official

Casa Albă a confirmat că preşedintele american Joe Biden a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin, aşa cum a propus preşedintele francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina, transmite Agerpres, care citează AFP.

Statele Unite "s-au angajat să continue diplomaţia până în momentul în care începe o invazie", a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

"Preşedintele Biden a fost de acord în principiu cu o întâlnire cu preşedintele Putin (...) dacă nu are loc o invazie", a continuat Psaki.

"Suntem, de asemenea, pregătiţi să impunem consecinţe rapide şi severe dacă, în schimb, Rusia alege războiul", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

"În prezent, Rusia pare să îşi continue pregătirile pentru un atac la scară largă asupra Ucrainei foarte curând", a avertizat Jen Psaki.

Agenda summitului va fi pregătită de secretarul de stat american Antony Blinken şi de ministrul rus de externe Serghei Lavrov în cadrul unei întâlniri programate să aibă loc joi, potrivit informaţiilor furnizate de administraţia prezidenţială franceză.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel