Belarusul spune că a configurat avioanele Su-24 pentru a putea lansa arme nucleare și amenință cu un război total

Un avion Su-24 al Belarusului. Foto: Airliners.net
Un avion Su-24 al Belarusului. Foto: Airliners.net

Republica Belarus este gata să răspundă imediat la ameninţările din partea Occidentului, iar avioanele belaruse din linia "Su" au deja posibilitatea să transporte încărcături nucleare, a declarat preşedintele republicii, Aleksandr Lukaşenko, în timpul unei vizite făcute astăzi la Uzina Mecanică "S. I. Vavilov" din Minsk, trasmite agenţia Belta, potrivit Radio România.

"Ei (ţările occidentale - n. trad.) trebuie să înţeleagă că niciun elicopter, niciun avion, dacă ei escaladează, nu-i va salva", a avertizat Lukaşenko. Am declarat cândva cu Putin la Sankt Petersburg că vom reechipa şi avioanele Su-24 belaruse, astfel încât să poată transporta arme nucleare. Credeţi că noi vorbim prostii? Totul este gata!"

"I-am avertizat: Ferească Dumnezeu, o provocare serioasă împotriva Republicii Belarus - obiectivele noastre sunt stabilite. (...) Eu nu ameninţ pe nimeni", a adăugat Lukaşenko.

După cum aminteşte RBK, este vorba de întâlnirea preşedinţilor celor două ţări de la sfârşitul lunii iunie şi la care unul dintre subiectele de discuţie au fost zborurile de instruire ale SUA şi ale altor ţări NATO. Lukaşenko a considerat că acestea "se pregătesc să transporte focoase nucleare şi încărcături nucleare" şi a cerut un "răspuns în oglindă, fără excese". "Vă rugăm să ne ajutaţi cel puţin să adaptăm avioanele pe care le avem, care pot transporta încărcături nucleare", a arătat Lukaşenko.

Putin a răspuns subliniind că Republica Belarus are un număr mare de avioane de vânătoare Su-25 care ar putea fi modificate în mod corespunzător. "Această modernizare ar trebui efectuată la fabricile de aviaţie din Rusia", a adăugat Putin

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel