Azerbaidjan: Președintele și comandantul forțelor din Karabah e în stare gravă. Buncărul în care se 'ascundea' a fost distrus

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata azeră, sursă foto: Ministerul Apărării din Azerbaidjan Facebook
Armata azeră, sursă foto: Ministerul Apărării din Azerbaidjan Facebook

Liderul Republicii Artsakh (Nagorno-Karabah) a fost rănit grav după ce buncărul în care se afla a fost bombardat de Armata azeră, potrivit unei declarații făcute de Hikmet Hajiyev, un consilier al președintelui azer Ilham Aliyev.

Arayik Harutyunyan comandantul forțelor din Karabah și președintele regiunii separatiste se afla, potrivit azerilor, în buncăr în momentul în care Armata a lovit locația respectivă. „Ca urmare a unei lovituri cu rachete, Arayik Harutyunyan a fost grav rănit”, a precizat consilierul președintelui azer, citat de Daily Sabah. Acesta l-a acuzat pe liderul din Nagorno-Karabah că „nu se află în fruntea bătăliei” și se „ascunde într-un buncăr”.

Informația a fost infirmată de Karabah și Armenia.

UPDATE: 

Potrivit Armeniei, Hikmet Hajiyev nu a fost rănit de către Armata azeră. Erevanul consideră informația publicată de consilierul președintelui azer ca fiind un fake news.

Totodată, Hajiyez a postat în urmă cu scurt timp un mesaj pe pagina personală de Facebook a anunțat că a vizitat azi partea sudică a frontului și a fost informat cu privire la situația de pe front. Acesta a dat asigurări că armata Armeniei e deciză să „își zdrobească inamicul”.

#RUS #ENG ⬇️ Սիրելի ՛ հայրենակիցներ Վաղ առավոտյան եղել եմ առաջնագծի հարավային թևում՝ Մեխակավանում (Ջեբրաիլ): Տեղում...

Publicată de Արայիկ Հարությունյան Arayik Harutyunyan pe Luni, 5 octombrie 2020

 

Știrea inițială:

Azerii au anunțat atacul asupra liderului din Karabah ca o pedeapsă la „crimele comise împotriva populației civile în orașul Gandja și alte zone”. 

Gandja este al doilea oraș ca mărime din Azerbaidjan. Ministerul azer al Apărării a acuzat în cursul zilei de ieri că orașul este "sub tirul" forţelor armene, în timp ce autoritățile din Karabah au anunțat distrugerea unui aeroport militar în oraș. 

Potrivit părții azere, un civil a fost ucis și alți patru răniți.

 

Ambele părți se acuză de bombardarea zonelor civile

 

De partea cealaltă, Armenia a negat că a lansat atacuri spre Azerbaidjan.

Pe de altă parte, citat de Araratonline.com, periodic al Uniunii Armenilor din România, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării armean a anunțat, în cursul zilei de vineri, că azerii au început să bombardeze de la distanță, pe lângă localități, și obiective civile aflate la mare adâncime în spatele frontului, a căror distrugere poate duce la catastrofe ecologice.

Armenia declară că Azerbaidjanul a adus noi trupe în zona de conflict, ceea ce guvernul de la Baku nu a confirmat.

În ceea ce privește ziua de vineri, armenii susțin că au doborât trei avioane azere iar pierderile Armatei azere s-ar ridica la peste 3.000 de militari. Cifrele nu au putut fi confirmate din surse independente.

 

Conflictul din Nagorno-Karabah

 

Armenia şi Azerbaidjan sunt în conflict de aproape 30 de ani pentru controlul asupra regiunii separatiste azere Nagorno-Karabah.

Enclavă cu majoritate armeană alipită în 1921 la Azerbaidjan de autorităţile sovietice, Nagorno-Karabah şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, cu sprijinul Armeniei.

A urmat un război între Armenia şi Azerbaidjan. O încetare a focului a fost încheiată în 1994. De atunci, negocierile în vederea unui tratat de pace sunt mediate de Grupul de la Minsk - un grup de mediatori internaţionali coprezidat de Rusia, Franţa şi SUA. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel