Avionul Su-30 care s-a prăbușit în Rusia ar fi fost doborât accidental de un Su-35

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Avioane Su-35 rusești
Avioane Su-35 rusești

Aeronava de vânătoare Su-30 care s-a prăbușit ieri în Rusia în timpul unui zbor de antrenament ar fi fost doborâtă chiar de un ... Su-35 rus.

Subliniem că informația nu e confirmată de surse oficiale, ea a fost prezentată de unele publicații din domeniul apărării.

Ce știm cu certitudine e că în cursul zilei de ieri serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că un avion de vânătoare de tip Su-30SM s-a prăbușit în Regiunea Tver.

Rușii nu au oferit mai multe informații cu privire la acest incident. Armata rusă s-a rezumat să precizeze că piloții au reușit să se catapulteze, au supraviețuit și o anchetă a fost demarată pentru a identifica cauza accidentului.

 

Su-30, doborât de un Su-35 după o eroare a echipajului de la sol?

 

Așa cum semnala și publicația noastră în materialul de ieri, deși la prima vedere indicii precum catapultarea celor doi piloți și dirijarea avionului de vânătoare către o zonă nelocuită ar putea indica o problemă tehnică a aeronavei, sunt surse care afirmă însă că aeronava Su-30SM a fost doborâtă din greșeală de o altă aeronavă rusă Su-35.

Informația a fost inițial transmisă tocmai de un canal rus al aplicației securizate de chat Telegram, citat de Defense Brief. Potrivit acestora, Su-35 a doborât accidental aeronava Su-30 în timpul manevrelor din cadrul zborurilor de antrenament.

Incidentul este raportat și de către revista Scramble Magazine care transmite că un sistem de armament al aeronavei Su-35 era încărcat dintr-o eroare cu muniție reală și astfel ar fi fost doborât Su-30 în timpul manevrelor de antrenament. Sursa citată precizează că rachetele de pe Su-35 au fost îndepărtate, dar dintr-o eroare a echipajului de la sol, tunul de bord de 30 mm GSH 30-1 al aeronavei nu ar mai fi fost descărcat.

Precizăm din nou că informația nu este confirmată oficial, în prezent sunt speculații venite pe diferite surse militare de apărare.

 

Whoops, Red Star shoots down a Red Star On 22 September 2020, a Russian Federation - Aerospace Forces (RF VKS) Su-30SM...

Publicată de Scramble Magazine pe Miercuri, 23 septembrie 2020

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel