Autorităţile belaruse au recurs la un avion de vânătoare şi au semnalat o falsă alertă cu bombă pentru a forţa un avion al companiei aeriene irlandeze Ryanair ce efectua o cursă între Grecia şi Lituania - ţări membre ale UE şi ale NATO - să aterizeze la Minsk, unde l-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus.
Este şocant faptul că Occidentul consideră 'şocant' incidentul din spaţiul aerian al Belarusului, a scris pe Facebook purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
(Occidentul) Fie ar trebui să fie şocat de aterizarea forţată în Austria a avionului preşedintelui bolivian la cererea SUA, fie nu ar trebui să fie şocat de comportamentul similar al altora, a adăugat reprezentanta diplomaţiei ruse.
Uniunea Europeană şi NATO au cerut efectuarea unei anchete internaţionale după ce un avion al companiei Ryanair ce efectua un zbor Atena-Vilnius a fost constrâns de autorităţile belaruse să aterizeze la Minsk.
În realizarea acestui act coercitiv, autorităţile din Belarus au pus în pericol siguranţa pasagerilor şi a echipajului. O investigaţie internaţională asupra acestui incident trebuie să fie realizată pentru a verifica orice încălcare a regulilor internaţionale de aviaţie, a subliniat într-o declaraţie şeful diplomaţiei europene Josep Borrell cu câteva ore înaintea unei reuniuni a liderilor statelor membre ale UE, la Bruxelles, unde va fi abordat şi acest incident.
Şefa Comisia Europene, Ursula von der Leyen, a scris duminică seara pe Twitter că atitudinea ilegală şi revoltătoare a regimului din Belarus va avea consecinţe.
Desfăşurarea unei anchete internaţionale detaliate a fost solicitată şi de NATO, care a calificat incidentul drept grav şi periculos.