Ca un scurt reminder, în cursul acestei săptămâni, așa cum analiza și DefenseRomania, într-un ultim gest înainte de a părăsi funcția, premierul britanic Keir Starmer a anunțat un pachet de finanțare de 300 de milioane de euro pentru a ajuta Ucraina să se doteze cu o escadrilă de 16 avioane de luptă suedeze JAS 39 Gripen E. E vorba de un contract mult mai mare pe care ucrainenii l-au semnat recent pentru achiziția acestor avioane, contract ce se ridică la peste 2,2 miliarde de euro.
![]()
JAS 39 Gripen suedez
Practic Ucraina intră oficial în clubul JAS 39 Gripen, optând pentru avioane noi, în versiunea Gripen E. În prezent în ceea ce privește aviația de luptă occidentală, ucrainenii operează versiuni mai vechi ale F-16 Fightging Falcon americane - exact versiunea pe care o deține și România - și avioane franceze Mirage 2000 în număr foarte mic. Există un memorandum de înțelegere și pentru Rafale franceze noi, dar până la Rafale, Gripen E e o ceritudine căci contractul a fost semnat.
Mai mult decât filantropie: Pachetul de finanțare de 300 de milioane de euro al Londrei pentru achiziția Ucrainei de avioane Gripen E e legat și de faptul că Marea Britanie produce 30% din avionul suedez
![]()
Gripen, dotate cu rachete aer-aer IRIS-T. Sursă foto: Saab
Marea Britanie va beneficia direct de pe urma comenzii Ucrainei pentru 16 noi avioane de vânătoare suedeze Gripen E, datorită implicării industriei britanice de apărare în procesul de producție. Și acesta este unul dintre motivele pentru care Londra va susține financiar această achiziție.
Marea Britanie nu face parte din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că britanicii nu sunt implicați în finanțarea directă prin creditul de 90 de miliarde de euro acordat de UE, cei 300 de milioane de euro pentru achiziția de Gripen fiind stric din bugetul Coroanei.
Experții militari ucraineni de la Defense Express precizează că acordarea acestui sprijin e condiționată de implicarea industriei de apărare britanice în achiziția Ucrainei de avioane JAS 39 Gripen E.
Asta deoarece industria britanică produce peste 30% din componentele avionului JAS 39 Gripen E, inclusiv radarul de ultimă generație Raven ES-05 AESA, dezvoltat de Leonardo UK. În întregul proces de producție sunt implicate peste 15 de companii din Regatul Unit al Marii Britanii.
Astfel, conform condițiilor impuse de împrumutul acordat de UE, britanicii trebuie să contribuie la acest credit cu o sumă proporțională cu valoarea contractelor pe care Ucraina le încheie cu firmele britanice. „Deși nu cunoaștem procentul exact, este de notorietate faptul că acordul interstatal ucraineano-suedez prevedea o sumă de 2,5 miliarde de euro, în timp ce comanda fermă pentru cele 16 avioane de vânătoare atribuită companiei Saab s-a ridicat la aproximativ 2,2 miliarde de euro. Din acest calcul, cele 300 de milioane de euro par să reprezinte mai degrabă diferența dintre cele două acorduri, și nu o treime din valoarea totală”, mai scrie sursa citată.
![]()
Avion de luptă Gripen al Ungariei. Sursă foto: NATO
Dar în acest punct, scriu ucrainenii, apare un detaliu interesant căci în cadrul achiziției de avioane JAS 39 Gripen, contractele cu firmele britanice nu sunt semnate direct de Ucraina, ci fac parte din lanțul de aprovizionare general. Este posibil ca această diferență de 300 de milioane de euro să reprezinte cota de participare a Marii Britanii la proiect și să fie utilizată în acorduri separate față de cel deja semnat cu Saab, însă nu avem o confirmare oficială în acest sens.
Ce știm sigur e că Marea Britanie continuă să ofere asistență militară Ucrainei, inclusiv pentru modernizarea Forțelor Aeriene ale Armatei ucrainene, Londra fiind unul din cei mai importanți actori în susținerea Ucrainei, de la antrenarea piloților la furnizarea de sisteme de artilerie, tehnică grea de luptă, rachete moderne sau sisteme de apărare antiaeriană pentru combaterea dronelor ruse.