Aviația rusă a bombardat un sat din Siria. Mai mulți civili au fost uciși

Eduard Pascu |
Data publicării:

Cel puţin opt civili, între care cinci copii, au fost ucişi marţi în raiduri ale aviaţiei ruse într-un sat din nord-vestul Siriei în care se află persoane strămutate, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

Potrivit ONG-ului, atacurile au vizat satul Joubass, la marginea localităţii Saraqeb, în sudul provinciei Idleb, fiind ucişi civili care se refugiaseră într-o şcoală şi împrejurimi.

Începând cu 16 decembrie, forţele regimului, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în această regiune, în timp ce la sol au avut loc confruntări violente cu grupuri jihadiste şi rebele.

Începând de joi, forţele regimului sirian au preluat controlul în 46 de sate din zonă, potrivit OSDO, şi acum se apropie de un oraş cheie în sudul regiunii Idleb. "Forţele regimului sunt acum la patru kilometri de Maarat al-Numan", a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În cinci zile, luptele s-au soldat cu aproape 260 de morţi în ambele tabere, între care 110 membri ai forţelor pro-regim şi 148 de jihadişti şi rebeli, potrivit OSDO.

Vezi și: Aviația rusă a distrus ultimul spital civil din provincia Idlib din Siria

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel