Autoritățile iraniene anunță că vor elibera echipajul petrolierului Stena Impero

Eduard Pascu |
Data publicării:

Iranul urmează să elibereze echipajul aflat la bordul petrolierului britanic care a fost capturat în Strâmtoarea Hormuz, în iulie, pentru încălcarea reglementărilor maritime internaționale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Iranian, transmite tasnimnews.

Abbas Mousavi a declarat la televiziunea de stat că procedurile judiciare sunt în derulare în legătură cu petrolierul britanic „Stena Impero”, care a fost capturat de forțele militare iraniene în iulie pentru încălcarea dreptului maritim la trecerea prin strâmtoarea Hormuz.

Purtătorul de cuvânt a menționat, de asemenea, că Iranul a solicitat căpitanului petrolierului britanic, pe motive umanitare, să-și debarce echipajul, dacă este posibil, pentru ca marinarii să se poată întoarce în țările respective.

"Căpitanul navei britanice a decis să lase șapte membri ai echipajului indian să părăsească vasul, care se pot întoarce acasă în curând", a explicat Mousavi.

La 19 iulie, Armata Corpului Gărzii Revoluției Islamice (IRGC) a capturat Stena Impero, deoarece nava britanică și-a oprit localizatorul GPS, cu încălcarea reglementărilor internaționale, și naviga prin Strâmtoarea Hormuz. Mai mult, spun autoritățile iraniene petrolierul britanic ar fi intrat în strâmtoare  pe ruta de sud, care este o cale de ieșire, crescând riscul de accident. Mai mult, Stena Impero nu a ascultat niciun avertisment din partea Porturilor iraniene și a Organizației maritime.

O sursă informată a spus că petrolierul din Marea Britanie a poluat în mare măsură apa din Golful Persic prin aruncarea reziduurilor de țiței. Marina IRGC a capturat vasul britanic la cererea Oficiului Porturilor și al Organizației Maritime a Iranului din provincia Hormozgan.

Vezi și: Iranienii spun că petrolierul reținut a fost implicat într-un incident naval

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel