Aurescu: Sistemul Aegis Ashore de la Deveselu este foarte bine integrat în NATO şi funcţionează perfect

Eduard Pascu |
Data publicării:

Criza din Orientul Mijlociu a confirmat că sistemul antirachetă de la Deveselu este "foarte bine integrat în NATO şi funcţionează perfect", a declarat, miercuri, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

El a participat la şedinţa comună a Comisiilor pentru politică externă şi apărare din Senat alături de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă. Tema audierii celor doi miniştri a fost situaţia actuală din Orientul Mijlociu.

"Există cu toată această criză şi o veste bună, şi anume confirmarea faptului că sistemul Aegis Ashore de la Deveselu este foarte bine integrat în sistemul NATO şi funcţionează perfect. Aşa cum a arătat secretarul general NATO şi public, dar şi în discuţia pe care am avut-o săptămâna trecută cu prim-ministrul la sediul Alianţei Nord-Atlantice, sistemul antirachetă, inclusiv sistemul de la Deveselu, a monitorizat foarte bine ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere al tirurilor cu rachete balistice în cadrul acestei crize", a afirmat Aurescu.

Potrivit acestuia, sistemul "protejează foarte bine" teritoriul european aliat.

"Din perspectiva mea, ca prim negociator şef al acordului care a adus acest sistem pe teritoriul României, nu pot decât să mă bucur să constat că sistemul funcţionează şi că îşi îndeplineşte funcţia la parametrii săi. Ne bucurăm în acelaşi timp că nu avem nevoie ca el să fie activat în ceea ce priveşte utilizarea interceptorilor care sunt activaţi la Deveselu. Dar sistemul acoperă şi protejează foarte bine teritoriul european aliat", a subliniat şeful diplomaţiei române.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a spus că sistemul Aegis Ashore de la Deveselu "se află pe teritoriul României, dar face parte din sistemul integrat al Alianţei Nord-Atlantice şi este destinat să protejeze spaţiul aliat, România fiind parte din acesta".

"Trebuie subliniat încă o dată: este un sistem eminamente defensiv", a punctat ministrul Apărării.

Vezi și: THAAD, amplasat la Deveselu. Sistemul SUA este funcțional - VIDEO

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel