Noua Zeelandă: Armele semiautomate de tip militar şi cele de asalt, intrezise

S.I. Catalin |
Data publicării:

Premierul Jacinda Ardern a anunţat joi că armele semiautomate de tip militar şi cele de asalt vor fi imediat interzise în Noua Zeelandă, transmite dpa.

,,Vă anunţ că guvernul va adopta măsuri imediate astăzi pentru a restricţiona potenţialul deţinerii acestor arme şi a încuraja proprietarii să îşi predea armele de foc", a declarat Ardern.

Componentele folosite în transformarea armelor în puşti semiautomate de tip militar vor fi de asemenea interzise, împreună cu încărcătoarele de mare capacitate şi a altor dispozitive ce permit rafale rapide.

Premierul neozeelandez a adăugat că va fi stabilit un program de răscumpărare a armelor de la populaţie, pentru un cost estimat să ajungă la 100-200 de milioane de dolari neozeelandezi, aproximativ 120 de milioane de euro, potrivit AFP.

A fost anunţată, de asemenea, o perioadă de amnistie. Cei care nu îşi vor preda armele după expirarea acesteia riscă amenzi de până la 4.000 de dolari neozeelandezi, adică 2.430 de euro, precum şi 3 ani de închisoare.

Premierul Ardern a exclus eventuale critici ale măsurii anunţate, susţinând că "marea majoritate a neozeelandezilor va susţine schimbarea. Sunt incredibil de sigură".

,,În scurt timp, toate armele semiautomate folosite în atacul terorist de vineri vor fi interzise în această ţară", a dat asigurări Jacinda Ardern.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel