Atacurile cu drone din Arabia Saudită. Franţa va trimite experţi ce vor participa la anchete

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a confirmat prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, că Franţa va trimite experţi pentru a participa la anchete asupra atacurilor împotriva instalaţiilor petroliere saudite, a anunţat miercuri Palatul Elysee, informează AFP.

Şeful statului francez, care a avut marţi o discuţie cu Mohammad bin Salman, ''a condamnat în mod ferm atacurile ce au vizat situri petroliere în Abqaiq şi Khurais", potrivit unui comunicat. El l-a asigurat de "solidaritatea Franţei cu Arabia Saudită şi populaţia ei în faţa acestor atacuri şi a reafirmat angajamentul Franţei în favoarea securităţii Arabiei Saudite şi stabilităţii în regiune".

,,Ca răspuns la cererea autorităţilor saudite", el i-a "confirmat prinţului moştenitor trimiterea în Arabia Saudită a unor experţi francezi care să participe la anchete menite să aducă lumină asupra originilor şi modalităţilor atacurilor din 14 septembrie", se precizează în comunicat.

Sâmbătă, rebelii houthi din Yemen au revendicat atacurile cu dronă care au vizat uzina din Abqaiq, cea mai mare din lume pentru prelucrarea petrolului, şi câmpul petrolier din Khurais, două situri din estul Arabiei Saudite, provocând reducerea producţiei saudite cu 5,7 milioane de barili pe zi, adică 6% din producţia mondială.

Preţurile la petrol au explodat în urma acestor atacuri, luni, înainte de a se replia marţi seara, după declaraţii ale ministrului saudit al energiei conform cărora producţia petrolieră a ţării sale va fi restabilită la sfârşitul lui septembrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel